Adrian Năstase, pe blog: „Ultimele luni mi-au dat senzația că gândirea liberă a devenit un lux”

Publicat: 19 03. 2013, 12:26
Actualizat: 18 03. 2017, 20:32

Fostul premier Adrian Năstase afirmă, marți, pe blog, că își dorește să stea în perioada imediat următoare alături de familie, precizând, pe de altă parte, că nu va renunța să lupte pentru valorile în care crede și că în ultimii ani a avut senzația că gândirea liberă a devenit un lux.

„Cred că asa ar trebui să încep postarea de astăzi, îndreptată, în primul rând, către cei care mi-au fost alături în această perioadă grea și care se așteaptă, poate mai mult decât alții, să vadă un semn de la mine și altfel decât pe acest blog. Ultimele luni au fost poate cele mai grele din viața mea, nu doar din cauza privațiunilor la care am fost supus, cât mai ales din cauza senzației pe care am avut-o, pe care o am de fapt de mai mulți ani, că gândirea liberă a devenit un lux”, scrie Năstase.

El menționează că dorește ca în perioada imediat următoare să stea alături de familie.

„Dragi prieteni, sper că ma veti înțelege că, după aceste luni de care vă vorbeam, îmi doresc ca în perioada imediat următoare să stau alături de familie, de cei dragi, a căror lipsă a fost una dintre cele mai dureroase încercări prin care am trecut. Nu înțelesesem până acum în mod deplin cât de sfâșietor poate fi să nu îți poți îmbrățișa copiii sau soția de fiecare dată când dorești să faci acest lucru și să numeri fiecare secundă până o vei putea face. Vă mulțumesc pentru sprijinul neprețuit pe care mi l-ați acordat în această perioadă, dar și în anii care au precedat evenimentele de anul trecut și vă asigur că nu voi renunța să lupt pentru valorile în care cred”, mai scrie fostul președinte al PSD.

Năstase, pentru care a instanța a dispus eliberarea condiționată, a părăsit, luni, Penitenciarul Jilava, fiind așteptat la ieșire de fiul său cel mare, Andrei, de alți apropiați și de bodyguarzi.

La ieșire el i-a rugat pe jurnaliștii prezenți să nu se împingă, pentru a nu se lovi. El a fost întrebat ce va face în perioada următoare și a răspuns: „Ne vedem peste câteva zile și vorbim mai mult”.

Întrebat dacă va mai intra în politică, Năstase a răspuns: „E o întrebare dificilă, nu știu să vă răspund acum”.

Năstase a ieșit din închisoare la ora 18.00 și a plecat cu un autoturism al familiei. El s-a oprit la o clinică medicală privată din Sectorul 1 al Capitalei, din apropierea Pieței Victoriei, în jurul orei 18.45.

În jurul orei 21.00, fiul cel mare al lui Adrian Năstase, Andrei, a declarat, că tatăl său a fost supus unor investigații medicale și este bine, el adăugând: „Așteptăm să vedem dacă va rămâne peste noapte”.

„Tata este bine. Am vrut să facem niște investigații, ca să ne asigurăm că nu sunt probleme. Așteptăm să vedem dacă va rămâne peste noapte”, a spus Andrei Năstase, care a adăuga că peste „o oră, o oră și jumătate” vor fi cunoscute rezultatele analizelor.

Întrebat dacă problemele cardiace ale lui Adrian Năstase îngrijorează familia, fiul cel mare al fostului premier a răspuns: „Cel mai mult”.

Andrei Năstase a mai spus că investigațiile făcute la clinică au fost „de tiroidă, sânge și de multe alte lucruri”.

Legat de posibilitatea ca tatăl său să rămână internat, Andrei Năstase a spus: „Cred că o să plecăm”.

Fiul cel mare al fostului premier a arătat, cu același prilej, că Adrian Năstase spunea familiei, din închisoare, că „e bine”, însă ulterior au convenit că cel mai bine este să facă analizele respective.

Andrei Năstase nu a revenit, luni seară, cu declarații. De asemenea, Adrian Năstase nu a ajuns, luni seară, la reședința sa din strada Zambaccian.

Năstase a fost eliberat din Penitenciarul Jilava după ce Tribunalul București a respins, luni, recursul Direcției Naționale Anticorupție.

Năstase a postat un scurt text pe blogul său imediat ce a fost anunțată decizia Tribunalului București de eliberare condiționată în cazul său, precizând că „pentru câteva zile” își va folosi timpul pentru „a respira” libertatea și că în această perioadă nu va da declarații sau interviuri.

Completul de la Tribunalul București, format din președintele Ioana Cleopatra Șipoteanu și din judecătoarele Carmen Constanța Balaci și Florentina Vasilățeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinței Judecătoriei Sectorului 4 și punerea în libertate a lui Adrian Năstase.