Adrian Veștea îi cere lui Grindeanu să voteze Guvernul Mureșan: „Trebuie să lăsăm orgoliul”
Fostul premier desemnat Adrian Veștea îl susține pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru și consideră că Guvernul propus de acesta ar trebui învestit. În direct la Antena 3 CNN, Veștea a transmis că, în contextul actual, România nu își permite prelungirea perioadei de interimat și că PSD și Sorin Grindeanu ar trebui să ”lase orgoliul” și să voteze noul Executiv.
„O bună perioadă de timp, din poziția de președinte al PNL organizația Brașov, l-am susținut (n.r. pe Mureșan) și am fost surprins de atitudinea lui când a fost propus. Eu sunt o persoană pozitivă și echilibrată și eu cred că țara trebuie condusă. Dacă el a fost nominalizarea președintelui, eu cred că ar trebui investit ca prim-ministru”, a declarat Adrian Veștea, la Antena 3 CNN.
Veștea: „Perioada de interimat vine cu costuri foarte mari”
Fostul premier desemnat a făcut referire și la poziția PSD, după ce social-democrații au anunțat că nu vor susține Guvernul Mureșan.
„Dacă stăm să ne raportăm la situația de față și PNL cere sprijinul PSD, Grindeanu este așteptat să voteze guvernul. În situația mea a fost o crimă de neiertat (n.r. faptul că a negociat cu AUR). Eu cred că perioada de interimat vine cu costuri foarte mari și blocaj pentru România. Trebuie să lăsăm orgoliul și să ne raportăm la o realitate. A avea astăzi alegeri anticipate mi se pare imposibil”, a spus Veștea.