Alba: PSD a câștigat cinci primari, doi consilieri județeni și 37 de consilieri locali

Publicat: 16 10. 2014, 21:24
Actualizat: 05 02. 2016, 21:04

Președintele PSD Alba, Ioan Dârzu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că partidul a câștigat în județ doi consilieri județeni, ambii de la PDL și cinci primari, trei veniți de la PNL și doi de la PDL, numărul total al primarilor social-democrați din județ ajungând astel la 15, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dârzu a spus că primarii care au ales să treacă la PSD sunt Ioan Călin Andreș (orașul Câmpeni), Vasile Marin Jurj (Arieșeni), Gheorghe Vlad (Vințu de Jos), veniți de la PNL, respectiv Stan Vasile (Ponor) și Vasile Raica (Râmeț), veniți de la PDL.

Președintele PSD Alba a mai spus că la PSD au trecut și 37 de consilieri locali din 23 de localități, printre aceștia aflându-se și consilierul local din Alba Iulia Daniel Zdrânc, fost membru PNL.

Potrivit sursei citate, 17 consilieri locali au trecut la PSD de la PNL și PDL, 11 de la PPDD și restul de la PNȚCD, UNPR sau UER.

„Noi nu am făcut demersuri să îi atragem spre noi, ci a fost libera lor opțiune. Care au vrut și, mai ales cei care au gândit că USL trebuie refăcut în județul Alba, s-au alăturat echipei PSD”, a mai spus Dârzu.

Ordonanța privind migrația aleșilor locali nu schimbă majoritatea în Consiliul Județean Alba, unde PDL și PNL au împreună, în prezent, 18 consilieri din cei 33 de membrii, iar PSD doar 8. Un consilier fost PPDD s-a declarat membru PMP, alți doi foști membri PPDD s-au declarat independenți, în timp ce președintele și cei doi vicepreședinți sunt membri ACL.

În Consiliul Local Alba Iulia, PDL și PNL au în continuare majoritatea, cu 14 din cele 21 de mandate.