Alina Mungiu Pippidi îi critică dur pe cei care o „înjură” pe Viorica Dăncilă. „Niște mizerabili, ăsta-i adevărul” VIDEO

Publicat: 27 05. 2018, 11:37
Actualizat: 04 07. 2018, 15:11

„Mie nu-mi place cum este înjurată doamna Dăncilă, am mai spus și spun, bărbații nu sunt înjurați ca femeile atunci când obțin poziții și cei care se simt mândri că se simt superiori ei. Sunt în realitate niște mizerabili, ăsta-i adevărul. Nu i-am auzit vorbind cu curaj în timpul lui Năstase!

Nu auzeai pe niciunul piuind pe aici, iar eu nu puteam să apar la nicio televiziune pentru că, vorba aceea, făceam mare scandal. Acuma, astăzi, sunt toți extraordinar de bravi, toți știu limba română mai mult ca ea. Dacă m-aș pune eu pe ei cu limba lor română ar fi toți în aceeași poziție față de mine cum sunt ei față de ea. Atunci când se creează haită contra cuiva să nu facem parte din haita asta”, a spus Pippidi, la TVR1.

Sora reputatului regizor Cristian Mungiu le-a transmis cetățenilor că ar trebui să critice proasta guvernare, ci nu toate nimicurile. „O chestie pe care n-ai face-o la un prim-ministru în Occident, fiindcă persoanei respective îi dau lacrimile, se bâlbâie. Deci, găsesc că să criticăm PSD-ul și să-i călcăm în picioare pentru cât de prost guvernează și să nu ne mai legăm de fleacuri: de cum vorbește lumea, de cum se coafează lumea… Mai ales, legați-vă de bărbați dacă sunteți așa bărbați”, a mai declarat Alina Mungiu Pippidi.