Antonescu anunță când va fi făcut public programul de guvernare al USL, „ediția adăugită și revăzută”

Publicat: 02 11. 2012, 21:34
Actualizat: 03 02. 2019, 15:41

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la RTV, că „ediția adăugită și revăzută” a programului de guvernare al USL va fi dată publicității săptămâna viitoare, documentul urmând să arate că alianța aflată la guvernare nu este una de „conjunctură”.

„În programul de guvernare, în articulațiile sale, care sper săptămâna viitoare să fie dat publicității, actualizat – ediția revăzută și adăugită – ediția la zi, să fie evident lucrul acesta: nu este o alianță de conjunctură și ne-am terminat deloc menirea. Ba, am spune că partea cea mai importantă începe, pentru că noi nu ne-am unit ca să câștigăm niște alegeri, că nu avem ce face cu ele câștigate”, a spus Antonescu.

Președintele PNL a precizat că în acest moment pericolul pentru USL nu mai vine de Palatul Cotroceni, respectiv de la Traian Băsescu.

„Suntem prea puternici ca să mai căutăm pericole în altă parte și să nu fim atenți la pericolele care pot veni de la noi”, a mai afirmat Antonescu.

Cu toate acestea, liderul PNL a susținut că nu are niciun reproș față de actuala echipă guvernamentală condusă de Victor Ponta.

„N-am niciun reproș la adresa guvernării lui Victor Ponta, la adresa niciunuia dintre miniștrii săi, eu cred că a fost o echipă care a venit într-un moment foarte dificil și care a făcut tot ceea ce se putea face”, a spus președintele PNL.