Antonescu: Dacă referendumul se amână, trebuie să amânăm și votul din Parlament pe revizuire

Publicat: 05 07. 2013, 16:10
Actualizat: 06 07. 2013, 09:14

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat vineri că în situația în care referendumul pentru revizuirea Constituției va fi amânat, va trebui luată decizia amânării și a votului din Parlament pe proiectul de revizuire, menționând că acesta va trebui să aibă loc cu o lună înaintea scrutinului.

„Proiectul, în forma sa adoptată de comisie, a fost înaintat și Consiliului Legislativ, care și-a făcut deja evaluarea și observațiile, aveau un termen de 5 zile, și Curții Constituționale. Când se va continua discuția, când se va declanșa discuția în cele două Camerele ale Parlamentului vom decide, având în vedere faptul că, din momentul în care ambele Camere ale Parlamentului se pronunță pe un proiect de modificare a Constituției, în maxim 30 de zile trebuie să aibă loc referendumul. Dacă deci data referendumului se amână, atunci se amână și dezbaterea din Parlament și asta rămâne să decidem”, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a fost rugat să clarifice afirmațiile secretarului general al Comisiei de la Veneția, Thomas Markert, care a susținut că săptămâna viitoare Curtea Constituțională se va pronunța asupra proiectului de revizuire.

„Nu, nu cred, probabil este o problemă de informație”, a răspuns președintele Senatului.

De asemenea, Antonescu a fost întrebat dacă proiectul de revizuire a fost trimis sau nu la Curtea Constituțională.

„Nu a fost trimis la Curtea Constituțională, (a fost trimis, n.r.) la Consiliul Legislativ”, a menționat Antonescu.

Totodată, el a ținut să sublinieze că în cadrul discuțiilor cu reprezentanții Comisiei de la Veneția abordarea a fost total diferită de dezbaterea publică pe tema revizuirii Constituției.

„Discuția a fost cu adevărat interesantă și, spre deosebire de maniera în care în spațiul public se discută lucrurile aici, extrem de politizat, de parcă am vorbi de președinte persoana X sau de parlamentul cu majoritate Y, aici au fost niște probleme la nivel teoretic, la nivel principial, așa cum este și normal. Invitații noștri ne-au ridicat teme de meditație în legătură cu natura puterilor statului, cu faptul că evoluția din ultimele decenii și în orice caz în ultimii ani a scenei politice și în Europa și în alte părți complică discuția despre instituții și puteri ale statului”, a mai afirmat Antonescu.

Liderul PNL a afirmat că rămân de clarificat raporturile între președinte, Curtea Constituțională sau CSM, la care dintre puterile statului se încadrează.

„Dacă este bine sau nu să definim cu exactitate, așa cum proiectul o face în forma sa actuală, puterile statului, discuții de natură principială și de asemenea de natură tehnică, desprinse de orice tip de partizanat politic sau orice tip de conjuncturalism în sensul acesta”, a mai spus Antonescu.

Experții Comisiei de la Veneția se află într-o vizită în România. Joi, reprezentanții Comisiei de la Veneția au avut consultări cu membrii grupurilor parlamentare, iar vineri au avut întâlniri cu membrii CSM, ai Asociațiilor Profesionale ale Magistraților și cu membrii Comisiei pentru revizuirea Constituției României.