Antonescu: După alegeri cer congres extraordinar la PNL. Ce funcții vor fi puse la bătaie

Publicat: 08 12. 2012, 11:13
Actualizat: 31 07. 2014, 14:28

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, cu după alegerile parlamentare de duminică va solicita organizarea unui congres extraordinar al partidului, în care să fie puse în joc atât funcția de președinte al partidului, cât și poziția de candidat la prezidențiale.

Antonescu a precizat, într-o emisiune la Realitatea TV, că un congres extraordinar al PNL „se impune foarte repede” pentru a consolida poziția PNL pe scena politică.

El a menționat că în acest context se poate pune în discuție inclusiv schimbarea candidatului din partea PNL la viitoarele alegeri prezidențiale.

„Un congres extraordinar se impune cât mai repede. De ce? Că există oameni care inițiază – sau dacă nu inițiază sunt complici – cu o propagandă care vine de la Băsescu și care slăbește PNL. În momentul în care prevestești acu, acu, săptămâna viitoare o să se întâmple ceva și o să fie un congres și o să-l dea jos pe Antonescu și o să vină Popescu – nu neapărat Popescu Tăriceanu, vorba vine – sau invers, lucrul acela slăbește partidul respectiv, capacitatea lui de negociere, autoritatea lui publică. Deci, ieșim din aceste alegeri și eu sunt cel care voi cere cât mai curând un congres extraordinar, unde dacă cineva dorește să… în mod normal, automat, punem în discuție președinția partidului. Dacă cineva dorește să confruntăm variante de statut, unde dacă cineva dorește să propună un alt prezidențiabil al partidului, este foarte bine, e locul potrivit să o facă, eu îl cer, dar nu putem să continuăm în felul acesta”, a susținut Antonescu.

Liderul PNL a mai precizat că în mod normal congresul PNL ar fi trebuit să aibă loc în 2014.

„Dacă aceste alegeri ies, ce moment mai bun pentru un om să plece din șefia unui partid putând spune: de aici am plecat, atât eram în administrația locală, atâta eram în Parlament, asta a fost bătălia, până aici am ajuns?”, a mai spus Antonescu.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. REZULTATE și EXIT POLL. HARTA INTERACTIVĂ A ALEGERILOR PARLAMENTARE 2012