Antonescu, întrebat dacă a analizat renunțarea la acciză: „Niciodată, nu se mișcă o literă”

Publicat: 03 12. 2013, 17:19
Actualizat: 07 08. 2014, 12:48

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, după întâlnirea cu premierul, că pe tema bugetului de stat „fiecare și-a luat punctele”, și-a făcut „numărul”, dar lucrurile pot afecta imaginea României, însă întrebat dacă s-ar putea renunța la acciză, a răspuns: „Niciodată, nu se mișcă o literă”.

Antonescu a afirmat că decizia la nivelul USL este ca bugetul de stat să fie menținut în aceeași formă, chiar și în cazul unei solicitări de reexaminare care ar putea fi formulată de Traian Băsescu.

„Decizia asupra acestui proiect de buget revine în termeni fără niciun fel de echivoc constituțional Parlamentului și numai Parlamentului României. Pe de altă parte, președintele republicii, conform aceleași Constituții, are prerogativa de a putea trimite orice lege, deci și bugetul României, înainte de a o promulga o singură dată și într-un termen exact prescris spre reexaminare. Președintele poate uza de această prerogativă, dar – și acesta este mesajul principal cu care premierul, ministrul Finanțelor se duc la această întâlnire de la Cotroceni – președintele trebuie să știe că voința politică a majorității, atât Guvern, cât și Parlament, este de a adopta acest buget”, a declarat Antonescu.

El a adăugat că fără a-i contesta lui Traian Băsescu prerogativele constituționale este bine să știe că „acesta va fi bugetul votat, și nu altul”.

Liderul PNL a susținut că, de aceea, este bine ca șeful statului să promulge legea bugetului astfel încât acesta să intre în vigoare de la 1 ianuarie, în caz contrar ar fi vorba de o acțiune împotriva intereselor tuturor cetățenilor și a instituțiilor statului.

„Acesta este un lucru foarte clar, care nu se negociază, președintele și-a spus părerea, era dreptul domniei sale, dar dreptul de a decide asupra bugetului rămâne conform Constituției la Guvern și la Parlament”, a mai afirmat Antonescu.

„Aici nu e vorba de orgolii, nu e vorba de interese partizane, este vorba de funcționarea normală a instituțiilor din România și de interesele cetățenilor români. Președintele poate prelungi sau nu un joc politicianist, din care să-și poate închipui că ar putea câștiga mai multe sau mai puține puncte electorale. Nu aceasta este preocuparea noastră, nu aceasta este preocuparea mea sau a primului ministru, a majorității parlamentare. Preocuparea noastră este să-l convingem și pe președinte să revină în limitele unei raționalități și unei eficiențe politice”, a continuat liderul PNL.

El a susținut că este vorba despre „o chestiune de imagine” a României în ceea ce privește relația cu Comisia Europeană.

„Am o speranță că președintele nu se va expune și va expune până la urmă România unei imagini foarte proaste doar dintr-o ambiție foarte proastă, sau dintr-un joc politicianist. Eu cred, și acesta a fost și mesajul cu care colegii mei vor merge acolo, cred că în jocul politic fiecare și-a luat punctele, fiecare și-a prezentat numărul – ca să spun așa – acum vorbim de niște lucruri practice, în interesul tuturor românilor”, a mai declarat Antonescu.

Întrebat dacă a analizat posibilitatea de a se renunța la acciza suplimentară pe carburanți, Antonescu a răspuns: „Niciodată, nu se mișcă o literă”.