Antonescu: „L-aș învinge pe Victor Ponta la prezidențiale”. Liderul PNL îl provoacă pe liderul PSD la o DEZBATERE TELEVIZATĂ

Publicat: 23 02. 2014, 12:00
Actualizat: 23 03. 2019, 06:14

Președintele PNL Crin Antonescu este convins că l-ar învinge pe social-democratul Victor Ponta dacă acesta ar candida la prezidențiale din partea Uniunii Social – Democrate.

„Credeți că dacă mie îmi era frică de PSD și de Victor Ponta, credeți că nu alegeam calea de a-i convinge pe cei din PSD că nu-i voi deranja niciodată cu nimic, că orice vor dori dânșii să facă în țara asta, eu ca viitor președinte o să cauționez și așa mai departe? Evident că nu mi-e frică. De ce să-mi fie frică. Nu mi-a fost și nu mi-e frică de Traian Băsescu, de ce să-mi fie frică de Victor Ponta. Nu credeți că-i puțin comic?”, a adăugat Antonescu.

Mai mult, el l-a provocat pe Victor Ponta să apară într-o dezbatere televizată.

„Eu intru și fără să candidăm la președinție. Și acuma. Credeați că nu intru într-o dezbatere de frică? Suntem oameni politici, ar fi chiar un excelent prilej să discutăm în fața oamenilor. Pentru că noi putem să discutăm așa chiar dacă nu mai suntem aliați, ne întâlnim într-o zi la o cafea și discutăm. Dar din punct de vedere al comunicării publice, ar fi foarte bine. Noi de peste un deceniu, nu mai avem cu o oarecare regularitate niște discuții față în față în media sau undeva, în Parlament”, a spus Antonescu în cadrul emisiunii „După 20 de ani”.

Liberalul a subliniat că nu își poat imagina o campanie electorală fără o dezbatere televizată.