Antonescu, la depunerea candidaturii: „Încerc o emoție pentru că revin aici, sper să fie de bine”

Publicat: 29 10. 2012, 18:26
Actualizat: 01 02. 2019, 17:44

Președintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, la Alexandria, după ce și-a depus dosarul de candidatură pentru un post de senator într-un colegiu din Teleorman, că încearcă o emoție pentru faptul că revine în acest județ, el exprimându-și speranța ca revenirea sa fie într-un ceas bun.

„Încerc o emoție alături de colegii mei, de toți ceilalți candidați, de conducerile locale ale USL, încerc personal o emoție pentru că revin într-un județ în care am fost parlamentar între 2000 și 2004. Sper să fie într-un ceas bun, sper să avem unul din cele mai bune rezultate la aceste alegeri și sper ca împreună, după câștigarea alegerilor, să facem cât mai mult pentru România, pentru Teleorman, pentru Alexandria”, a spus Antonescu, după ce, împreună cu Liviu Dragnea, și-a depus dosarul de candidatură la BEJ Teleorman.

Antonescu a spus că formula candidaturi duble, care adună, pune împreună în bătălia electorală pe președintele PNL și pe secreatarul general al PSD este o formulă simbolică și un angajament referitor la unitatea USL.

„Le mulțumesc tuturor colegilor mei. Suntem gata de aceste bătălii – bătălia alegerilor și bătălia guvernării pentru România și pentru Teleorman”, a spus Antonescu.

El a arătat că această campanie a sa din Teleorman va fi o campanie normală, desfășurată cu toate mijloacele obișnuite, normale, civilizate.

„Sigur că vom merge în campanie, sigur că vom merge împreună, fiecare în zona sa, în colegiile sale, toate aceste lucruri vor fi absolut transparente, în văzul tuturor cetățenilor”, a spus Antonescu.

Antonescu și Dragnea și-au depus, luni după-amiză, împreună, dosarele de candidatură la BEJ Teleorman. Cei doi au fost întâmpinați de câteva zeci de susținători și li s-au înmânat buchete de flori la intrare.