Anunțul făcut de Victor Ponta: ”În zilele următoare luăm DECIZIA”

Publicat: 19 10. 2015, 13:10

„Am discutat cu colegii mei din PSD, UNPR, discut cu cei de la ALDE, vom discuta și cu grupul minorităților și în zilele următoare trebuie să luăm deciziile strategice legate de rectificarea bugetară care va avea loc în ședința specială de guvern de vineri”, a declarat premierul Victor Ponta, la o conferință de presă susținută la sediul ALDE.

El a adăugat că ideile principale se referă la asigurarea resurselor bugetare pentru salariile personalului din sistemul medical, având în vedere că de la 1 octombrie a intrat în vigoare creșterea cu 25 la sută și primii bani trebuie plătiți în noiembrie, iar de la 1 decembrie va intra în vigoare majorarea pentru profesori.

Șeful Executivului a precizat că ședința săptămânală de guvern va avea loc marți și nu miercuri.

„De altfel, mâine avem ședință de guvern, nu miercuri, am pus mâine ședința obișnuită pentru ca miercuri și joi să pregătim rectificarea și să dăm niște direcții strategice, nu doar să punem bani dintr-o parte în alta”, a precizat Ponta.