Anunțul lui Ciolacu, după ce CCR a decis că Meleșcanu a fost ales nelegal în funcția de președinte al Senatului

Publicat: 22 01. 2020, 22:33

„ Sunt cinci sau șase colegi. Noi am luat o hotărâre în Biroul permanent național. Deja am anticipat acest lucru, este normal. Grupul PSD de la Senat va hotărâ prin vot cine va fi candidatul. O să fie o propunere din partea PSD, nu vom merge cu propunerea tot cu domnul Meleșcanu. Nu este membru al PSD, dânsul este afiliat”, a spus Marcel Ciolacu, la Realitatea Plus.

Liderul PSD a subliniat, însă, că e dreptul lui Teodor Meleșcanu să fie la conducerea Senatului până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.

„ Constituțional există o decizie, urmează să vina motivarea. E dreptul domnului Meleșcanu să vadă motivarea, de ce anume a fost neconstituțională numirea dânsului sau ce conflict juridic o fi existat acolo. Are acest drept oferit de lege.
Am luat act și de decizia domnului Meleșcanu, este președintele Senatului. Presupun că după motivare vom propune un nou președinte la Senat. Este posibil să se facă această schimbare până vom vota moțiunea. Moțiunea se votează în februarie. Atributul datei este al Biroului Permanent Reunit”, a completat Ciolacu.

Reacția vine în contextul în care judecătorii Curții Constituționale au decis, miercuri, că Teodor Meleșcanu a fost ales nelegal în funcția de președinte al Senatului.

CCR a dezbătut, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate a parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR și a unor senatori neafiliați privind alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului.

Teodor Meleșcanu a fost ales pe 10 septembrie 2019, la propunerea PSD, președinte al Senatului.