Augustin Lazăr, despre modificările legilor justiției: Cred că CCR va da o soluție înțeleaptă

Publicat: 18 01. 2018, 10:58

„Eu voi spune că Ministerul Public în continuare este foarte atent, urmărește cu cea mai mare atenție procedura de verificare a constituționalității acestor legi. Am pus la dispoziția instituțiilor competente toate suspiciunile de neconstituționalitate pe care le-am avut și avem convingerea că se va da o decizie de către CCR, una care va fi de referință, fără îndoială o decizie istorică cred ca va fi. Și Curtea Constituțională cred că va da o soluție înțeleaptă într-un caz care se află în atenția opiniei publice românești”, a declarat, joi, Augustin Lazăr.

La începutul lunii ianuarie, Partidul Național Liberal a sesizat Curtea Constituțională atât asupra pachetului de legi care modifică Legile Justiției, cât și asupra modificărilor aduse legislației integrității.