AUR primește 4 milioane de euro de la bugetul statului. Nu vrea banii, dar nici nu-i donează! George Simion, discurs populist în Parlament

Publicat: 01 03. 2021, 18:28
Sursa FOTO: fanatik.ro

AUR primește 4 milioane de euro de la bugetul statului, dar susține că nu vrea banii. Culmea, însă, nici nu se grăbește să-i doneze! Liderul partidului, George Simion a vorbit în Parlament despre construirea unui spital, condiționând votul pentru bugetul de stat de redirecționarea acestei sume.

În plenul reunit, George Simion și-a permis să-l acuze pe Florin Cîțu de populism chiar în timp ce spunea că AUR nu are nevoie de bani de la stat.

AUR pune condiții pentru a vota bugetul

Astfel, liderul AUR i-a premierului că partidul său va vota bugetul „de criză” dacă cele 4 milioane de euro vor fi redirecţionate pentru construirea unui spital.

„Vorbiţi de politizare, vorbiţi de populism şi din 380 de milioane de lei alocaţi pentru administraţiile locale, 360 de milioane de lei merg către administraţiile conduse de USR, PNL, UDMR. Ăsta nu este tot populism?

Care este planul de ţară? Dacă voiaţi să reduceţi cheltuieli de undeva la un deficit de peste 7%, de ce, domnule prim-ministru, nu aţi tăiat bani de la partidele politice, că erau suficienţi bani de unde să tăiaţi. Noi o să vă votăm bugetul propus de dumneavoastră, un buget de criză, îl votăm, nu avem nicio reţinere, dacă tăiaţi bani de la partide şi nu mă refer la toate partidele. Ţineţi banii partidelor acolo. Partidul AUR votează bugetul acesta de criză dacă ne tăiaţi cei 4 milioane de euro aferenţi AUR. Noi nu vrem să-i luăm! I-am spus domnului ministru al Sănătăţii, domnului Voiculescu, că punem aceşti bani pentru construcţia unui spital. Deci aştept să avem un dialog, nu vrem să luăm 4 milioane de euro, vrem să oprim cercul acesta vicios”, a afirmat George Simion.