AUR propune protejarea cumpărătorilor de locuințe care riscă să piardă TVA de 9% din cauza blocării sistemului ANCPI

Publicat: 21 07. 2026, 14:46
Actualizat: 21 07. 2026, 14:47

Alianța pentru Unirea Românilor a inițiat un proiect de lege prin care persoanele care îndeplinesc condițiile pentru achiziționarea unei locuințe cu TVA de 9%, dar nu pot încheia tranzacțiile până la 31 iulie 2026 din cauza blocării sistemelor informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, să beneficieze de un termen suplimentar.

Inițiativa AUR prevede ca livrarea locuințelor și autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare să poată fi finalizate în cel mult 30 de zile calendaristice de la reluarea integrală, la nivel național, a sistemelor informatice necesare operațiunilor de cadastru, publicitate imobiliară și activității notariale.

Proiectul a fost elaborat în contextul atacului cibernetic anunțat de ANCPI la 15 iulie 2026, care a dus la indisponibilizarea sistemelor informatice ale instituției, inclusiv a aplicației e-Terra. Atacul s-a produs cu aproximativ două săptămâni înainte de expirarea termenului până la care tranzacțiile eligibile trebuie finalizate pentru aplicarea cotei reduse de TVA.

„Am finalizat și depus proiectul de lege care presupune prelungirea cu o lună a perioadei în care se pot încheia contracte de vânzare-cumpărare la apartamente și case noi cu TVA de 9% în condițiile blocajului informatic de la ANCPI. Am cerut procedură de urgență și avizarea rapidă a actului normativ având în vedere că el trebuie să intre în vigoare până la sfârșitul lunii iulie pentru a produce efecte.

Așa cum am spus și în pledoaria publică, dar și în expunerea de motive a actului normativ, e normal ca statul să respecte drepturile cetățenilor. Dacă aceștia, din vina statului eșuat, pot ajunge în situația de a plăti sume importante în plus, noi, parlamentarii, trebuie să reparăm această situație. O ordonanță de urgență era mai eficientă, dar Guvernul demis nu are dreptul de a mai emite astfel de acte.

Atenție! Măsura nu presupune niciun impact bugetar. Ea se adresează doar celor care au făcut antecontractele înainte de 31 iulie 2025 și care urmau să semneze contractul de vânzare-cumpărare înainte de 31 iulie 2026.

Am văzut că, după anunțul meu de ieri dimineață, s-au găsit suficienți admiratori și imitatori care să susțină o prevedere similară. Avem inițiativa depusă și înregistrată. Nu există nicio scuză ca ea să nu fie adoptată mai ales în condițiile în care vom avea, foarte probabil, o sesiune parlamentară extraordinară.

PS. Mă declar absolut șocată de atitudinea președintelui PNL, Ilie Bolojan, care refuză susținerea acestui act normativ. Liberalii sunt toată ziua cu „statul de drept” în gură, dar, când vine vorba de a apăra drepturile cetățenilor, refuză să facă ceea ce este normal și firesc. Și asta pentru a proteja un director pe care tot PNL l-a instalat în fruntea instituției în cauză”, a declarat senatorul AUR, Niculina Stelea.