Băișanu anunță: Voi depune plângere penală împotriva lui Tăriceau după decizia de excludere din partid

Publicat: 13 09. 2019, 18:57

„Eu am vorbit cu avocatul meu, i-am pus la dispoziție statutul, actele, i-am explicat cum s-au derulat evenimentele și evident că îmi voi căuta dreptatea în justiție atâta timp cât nu o mai pot găsi într-un partid care se pare că a fost înscris pe persoană fizică. Mă voi adresa instanței să îmi găsesc dreptatea. În ceea ce privește atitudinea și actele pe lângă statut care afectează imaginea mea le voi face plângere penală atât domnului Călin Popescu Tăriceanu, cât și domnului Chițoiu și încă câtorva colegi care au hotărât lucrul acesta”, a spus Alexandru Băișanu, la Antena 3.

El a afirmat că e ilegală convocarea unui Birou Executiv sau a unei Delegații Permanente „de pe un minut pe altul”, ci aceasta trebuia făcută cu cel puțin 10 zile înainte.

„În momentul în care au observat că au un număr suficient de mare, vreo 30 și ceva, au transformat pe loc această întâlnire informală într-un BEX. Trebuie să scot în evidență că lucrul acesta nu se poate face de pe un minut pe altul. Orice Delegație Permanentă trebuie să îndeplinească niște criterii, anume să fie chemată pentru o zi, dar cu zece zile înainte de ziua respectivă. E ilegal, noi nu am fost chemați. Orice membru de partid când e exclus trebuie chenmat. Omul ăla are voie să se apere. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Au fost chemați doar apropiații lui Călin Popescu Tăriceanu”, a adăugat Băișanu.

Totodată, acesta a afirmat că membrii excluși în ședința de vineri vor rămâne membri ai ALDE până ce instanța va decide cine are dreptate.

„Este clar că dacă cinci deputați părăsesc grupul ALDE poți trece și înființa alt grup. Categoric așa se va întâmpla. Eu nu îmi doresc asta. Noi vom rămâne membri ALDE până ce instanța va stabili că au avut dreptate monștrii sacrii, Călin Popescu Tăriceanu și Chițoiu sau am avut noi dreptate. Garantez că dreptatea va fi de partea statutului. Noi suntem oameni care l-am respectat. Tăriceanu pentru mine este o mare dezamăgire. A trădat partidul pe care l-a înființat pentru că a fost pus la pământ de cineva. Tăriceanu nu își mai aparține nici lui, dar partidului”, a precizat Băișanu.

ALDE a transformat ședința informală de vineri în Biroul Politic Executiv, care a decis excluderea lui Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Alexandru Băișanu și Ion Cupă din partid, au declarat surse politice, pentru Mediafax.

„Biroul Politiv Executiv ALDE ia act de pierderea calității de membru ALDE, prin încălcarea prevederilor Art 14 (2) lit c din Statutul ALDE „Calitatea de membru ALDE se pierde prin aderarea sau susținerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice, cu excepția partidului/partidelor cu care ALDE se află în alianță politică sau electorală”, a următorilor membri: Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Alexandru Ștefan Băișanu și drept consecință, se procedează la radierea lor din baza de date”, potrivit ordinii de zi a ședinței ALDE, obținută de Mediafax.