Barroso, la București: Cetățenilor europeni nu li se pot promite miracole, pentru că nu există așa ceva. Trebuie să facem reforme

Publicat: 17 10. 2012, 21:14
Actualizat: 29 07. 2014, 19:10
Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat miercuri seara, la Congresul PPE din București, că cetățenii europeni nu pot fi amăgiți de populiștii care promit miracole și că ei trebuie să știe că încă este nevoie de reforme dure.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat miercuri seara, la Congresul PPE din București, că cetățenii europeni nu pot fi amăgiți de populiștii care promit miracole și că ei trebuie să știe că încă este nevoie de reforme dure.

Continuând mesajul pe care l-a transmis, înaintea lui, Angela Merkel, privind nevoia unor măsuri foarte dure pentru a trece de criza economică, Barroso a punctat că trebuie să dăm dovadă „de responsabilitate și de solidaritate, de disciplină și convergență”.

„Nu se pot promite miracole, pentru că nu există așa ceva. Cetățenii trebuie să știe că trebuie să facem reforme”, a declarat Barroso.

„Facem progrese, dar nu suficiente”, a mai spus portughezul, care a adăugat că „există tendințe periculoase în anumite colțuri ale Europei”, din partea „forțelor populiste, de a exploata frustrarea cetățenilor europeni”.

„Singurul mod în care Europa poate reuși să își recapete competitivitatea este să acționăm într-un mod unitar”, a subliniat, însă, președintele CE, care a descris actuala perioadă drept una dintre cele mai grele din istoria Europei.

„Pe măsură ce această criză se desfășoară în Europa, foarte multe persoane au tendința de a susține că acastă criză a fost creată de Europa. Nu e adevărat. UE nu este cauza problemei, ci o parte indispensabilă a soluției”, a mai afirmat șeful executivului european.

Barroso a declarat că situația actuală, criza din zona euro, demonstrează că este nevoie de o mai bună integrare în zona euro. „Trebuie să mergem pe drumul unei uniuni fiscale, monetare și, în cele din urmă, al unei uniuni politice”, a afirmat președintele Comisiei Europene.

„Luna viitoare, vom lua decizii foarte importante pentru bugetul pe următorii șapte ani. Dacă ne dorim creștere, și toți liderii europeni spun asta, atunci trebuie să ne folosim de bugetul nostru pe următorii șapte ani, pentru că, fără investiții, nu vom putea obține creștere economică, obiectivul tututor europenilor. Nu putem să continuăm cu aceeași creștere din trecut, una alimentată de cheltuieli iresponsabile”, a explicat liderul de la Bruxelles.

Totodată, Jose Manuel Barroso a declarat că organizarea Congresului PPE la București arată că Uniunea Europeană e foarte importantă pentru România, iar România e foarte importantă pentru Uniunea Europeană.