Băsescu: „Ieri, am văzut o analiză a BNR care spune că românii vor fi păgubiți prin electorată. Voi semna scrisoarea pentru FMI cu două condiții”

Publicat: 26 02. 2014, 13:03
Actualizat: 19 03. 2015, 07:18

Președintele Traian Băsescu a numit astăzi miniștrii PSD ca interimari care să gestioneze portofoliile lăsate descoperite de liberali, până la învestirea noului Executiv, etichetând însă Guvernul ca „instabil” și pe premierul Victor Ponta drept „un om profund corupt prin traficul de influență pe care îl fac prin intermediul lui baronii locali”.

Chiar și în aceste condiții, Executivul ar urma să adopte astăzi, la inițiativa lui Victor Ponta ca intterimar la Finanțe, scrisoarea de intenție adresată boardului FMI pentru continuarea acordului stand-by semnat anul trecut, pe care Băsescu a anunțat că o va semna cu două condiții: să nu menționeze acciza suplimentară la combustibil și nici electorata.

„Electorata este o măsură profund inechitabilă. Între timp, și BNR a făcut analizele și după ce a fost un promotor și un aliat al Guvernului, „Electorata este o măsură profund inechitabilă. Între timp, și BNR a făcut analizele și după ce a fost un promotor și un aliat al Guvernului, ieri am văzut o analiză a BNR care spune că românii vor fi păgubiți printr-un astfel de program”, a susținut Băsescu, într-o intervenție de la Cotroceni.


Gândul a transmis LIVE TEXT cele mai importante concluzii ale președintelui, după discuția cu premierul.

Despre numirea miniștrilor

„Înțelegând că nu a terminat negocierile cu alte formațiuni politice cu privire la o nouă majoritate în Parlament, am fost de acord să semnez decretele pentru miniștrii interimari. În acest moment, Guvernul are 9 ministere din 17 ocupate de interimari, ceea ce arată un Guvern instabil”

„Dacă este ceva ce mă deranjează este că sunt atât de mărunți acești lideri. Eu comunic instituțional cu toți, inclusiv cu Zgonea, pentru că mă obligă Constituția. Dar cu niciunul nu fac aranjamente politice. Pasiunea de a pune criza pe seana discuțiilor cu președintele este greșită și mincinoasă”

„Ce s-ar fi întâmplat dacă oameni de teapa lui Victor Ponta și Crin Antonescu ar fi trbuit să își asume măsurile trecerii Româniai prin criză? Sunt oameni lipsiți de responsabilitate față de interesul național, lipsiți de responsabilitate pentru declarațiile lor,  lipsiți de responsabilitate față de cei care iau ales.”

„Ei, prin disputa lor, au pus țara în dificultate într-o perioadă de criză în regiune. Îi compătimesc pentru faptul că n-au reușit să se ridice la înățimea funcțiilor lor”

Despre scrisoarea adresată FMI

„Din punctul meu de vedere, scrisoarea pentru FMI poate fi semnată cu două condiții: în scrisoare nu poate să apară creșterea taxelor pe combustibil, motorină și benzină, așa cum dorește prim-ministrul și să nu apară celebra electorată”

„Primul -ministru este un om profund corupt prin traficul de influență pe care îl fac prin intermediul lui baronii locali. Nu voi fi partenerul lui Victor Ponta la un act imorat de corupție instituționalizată.”

„Electorata este o măsură profund inechitabilă. Între timp, și BNR a făcut analizele și după ce a fost un promotor și un aliat al Guvernului, ieri am văzut o analiză a BNR care spune că românii vor fi păgubiți printr-un astfel de program”

„Cu aceste condiții voi semna scrisoarea imediat ce trece prin Guvern. Sper să treacă astăzi.”