Prima pagină » Știri politice » Siegfried Mureșan: „Niciun stat membru al UE nu a fost retrogradat la junk de mai bine de 10 ani”

Siegfried Mureșan: „Niciun stat membru al UE nu a fost retrogradat la junk de mai bine de 10 ani”

Siegfried Mureșan: „Niciun stat membru al UE nu a fost retrogradat la junk de mai bine de 10 ani”

Siegfried Mureșan a scris pe Facebook că niciun stat membru al Uniunii Europene nu a mai fost retrogradat la categoria „junk” de peste 10 ani. Premierul desemnat de Nicușor Dan, care nu a obținut votul de încredere în Parlament, a enumerat statele care au trecut prin astfel de retrogradări în anii 2010-2013 și a subliniat că acestea se aflau atunci în crize economice profunde. Mureșan a explicat și ce ar însemna pentru România o eventuală retrogradare și a avertizat că efectele ar fi resimțite direct de populație. În urmă cu câteva zile, agenția Standard & Poor’s a anunțat că România își menține ratingul la „BBB-”, astfel că țara rămâne în categoria recomandată pentru investiții, însă perspectiva este în continuare negativă, iar riscul unei retrogradări nu a dispărut.

Siegfried Mureșan a susține că în ultimii 10 ani niciun stat european nu a fost retrogradat la „junk”

Siegfried Mureșan a amintit că niciun stat membru al Uniunii Europene nu a mai fost retrogradat la categoria „junk” de peste 10 ani. El a dat ca exemple Grecia, retrogradată în aprilie 2010, Irlanda, în iulie 2011, Ungaria și Portugalia, în noiembrie 2011, Cipru, în iunie 2012, și Slovenia, în mai 2013. Europarlamentarul a subliniat că, la momentul respectiv, toate aceste țări treceau prin crize economice profunde.

„Niciun stat membru al Uniunii Europene nu a fost retrogradat la junk de mai bine de 10 ani. Ultimele state membre ale Uniunii Europene care au fost retrogradate sunt:

Grecia — aprilie 2010

Irlanda — iulie 2011

Ungaria — noiembrie 2011

Portugalia — noiembrie 2011

Cipru — iunie 2012

Slovenia — mai 2013

Acestea au fost state aflate în criză adâncă la acel moment”, a relatat Siegfried Mureșan.

Siegfried: „Să nu luăm niciodată decizii care știm că vor avea consecințe negative asupra oamenilor”

Siegfried Mureșan a explicat că o retrogradare a României la categoria „junk” ar schimba relația țării cu investitorii. El a spus că acest lucru ar putea însemna mai puține investiții și locuri de muncă, dar și dobânzi mai mari, iar plata datoriei ar deveni mai dificilă. Efectele ar fi resimțite rapid de oameni.

Fostul premier propus a subliniat că evitarea retrogradării este foarte importantă, deoarece costurile unei astfel de decizii ar fi mai mari pentru populație decât măsurile luate în ultimul an. Siegfried Mureșan a mai spus că este nevoie de responsabilitate în luarea deciziilor și că „populismul costă”.

„Retrogradarea înseamnă că totul se schimbă în relația cu investitorii: mai puține investiții, mai puține locuri de muncă, dobânzi mai mari, datoria va fi mai greu de plătit, iar fiecare om ar resimți acest lucru imediat.

De aceea evitarea retrogradării este atât de importantă. Costurile retrogradării ar fi mult mai mari pentru fiecare om decât au fost măsurile luate în ultimul an. Responsabilitatea este necesară. Populismul costă. Să nu luăm niciodată decizii despre care știm că vor avea consecințe negative asupra oamenilor”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.

Sondaj Gândul


Ce ar trebui să facă președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan de către Parlament?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

România rămâne la „BBB-”, dar perspectiva negativă nu dispare 

Agenția de rating Standard & Poor’s a anunțat vineri, 2 octombrie, decizia privind ratingul României. S&P a menținut calificativul suveran al țării la „BBB-”. Ratingul „BBB-” situează România în categoria țărilor recomandate investițiilor însă este și ultimul nivel înainte de intrarea în categoria „junk”, astfel că orice nouă deteriorare semnificativă a finanțelor publice sau a condițiilor externe poate deveni relevantă pentru calificativ. S&P a decis să nu retrogradeze România, apreciind progresele făcute în consolidarea fiscală în 2025 și 2026. 

Agenția estimează că deficitul bugetar va coborî la 6,25% din PIB în 2026, cu aproape 1,5 puncte procentuale sub nivelul înregistrat în anul precedent. Menținerea ratingului este legată și de faptul că ajustarea fiscală și absorbția fondurilor europene au rămas, potrivit S&P, în grafic pentru 2026. 

Ce a convins S&P să mențină ratingul României 

Unul dintre principalele argumente care au cântărit în decizia S&P este ritmul consolidării fiscale. Agenția apreciază rezultatele obținute în 2025 și pe parcursul anului 2026 și estimează o reducere a deficitului bugetar la 6,25% din PIB în acest an. De asemenea, disciplina privind cheltuielile publice și menținerea unui nivel solid al veniturilor bugetare au contribuit la această evoluție. 

Un alt element important îl reprezintă fondurile europene. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, rata de absorbție a fondurilor din PNRR a depășit 90% în cazul granturilor și 95% în cazul împrumuturilor. S&P consideră că fondurile europene au continuat să susțină investițiile publice, iar nivelul ridicat al investițiilor reprezintă unul dintre principalele elemente care sprijină activitatea economică în 2026. 

Cu alte cuvinte, România a reușit să evite o nouă deteriorare a ratingului printr-o combinație între reducerea deficitului, menținerea disciplinei bugetare și absorbția fondurilor europene. Problema este că aceste rezultate trebuie continuate. 

S&P pune lupa pe anii 2027 și 2028 

Marea provocare pentru România nu este, în opinia agenției de rating, doar închiderea anului 2026, ci capacitatea viitorului guvern de a continua consolidarea fiscală. S&P consideră că perioada imediat următoare va fi esențială pentru formarea unui guvern susținut de o majoritate parlamentară și pentru adoptarea unui cadru bugetar credibil pentru 2027 și 2028. 

În scenariul de bază al agenției, România va reuși să formeze un guvern care să adopte un asemenea cadru. În același timp, S&P avertizează că prelungirea blocajului politic sau apariția unor compromisuri politice adoptate în ultimul moment ar putea pune în pericol reducerea deficitelor gemene ale României până în 2029. 

S&P avertizează și asupra unui scenariu de retrogradare 

Menținerea ratingului nu înseamnă că riscul unei retrogradări a fost eliminat. S&P spune că ar putea revizui în scădere ratingurile României dacă procesul prelungit de formare a guvernului va îngreuna reducerea deficitului în 2027 și 2028. 

Un alt risc este apariția unor presiuni externe mai puternice. Agenția indică, printre altele, posibilitatea ca perturbările de pe piața energiei să afecteze așteptările privind inflația pe termen mediu. 

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
Donald Trump, întrerupt de protestatari în timpul unui discurs în Texas. Reacția președintelui: „Plecați dracului de aici!”
Cancan.ro
Spoiler suprem Insula Iubirii 2026 | Cum se întorc Prințul Marco și 'prințesa' Bianca: împreună sau separat? Imagine realizată pe aeroport, la revenirea în România
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Salarii de 3.500 de euro net în România! Compania care a început recrutările și ce condiții trebuie să îndeplinească angajații
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Am aflat numele complet al 'Prințesei' Bianca Ghiurcă. Care e prenumele 'secret' pe care nu-l spune nimănui. A fost botezată după un celebru personaj de desene animate
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Bilic explică ce trebuie să mănânci pentru sănătatea oaselor: „Nu este suficient să acordăm atenție unui singur nutrient”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!