Băsescu îl desființează pe Palada după bătaia de la B1: „Un individ cu comportament de derbedeu ordinar”. Avertismentul pentru televiziuni

Publicat: 14 09. 2017, 09:27
Actualizat: 15 09. 2017, 21:15

„Un individ cu comportament de derbedeu ordinar, pe numele lui Mirel Palada, a găsit de cuviință să-și acopere handicapul intelectual în dezbaterea cu senatorul Mihai Goțiu, lovindu-l cu pumnii și picioarele în pauza emisiunii Nadiei Ciurlin, moderatoare la B1 Tv. Nu voi mai participa la nicio emisiune a vreunei televiziuni care, din acest moment, îl va mai invita pe Mirel Palada în platourile sale”, a scris Traian Băsescu pe contul său de Facebook.

„Băgați mare Gâdea, Badea, Zamfir și restul clicii de la Antena 3. Și luați-l cu voi și pe Codrin Ștefănescu să vă mângâie intelectul alături de Palada, că sunteți toți de aceeași teapă și nivel de inteligență”, a mai scris Băsescu.

Moderatoarea emisiunii Talk B1, Nadia Ciurlin, a anunțat miercuri seara că sociologul Mirel Palada l-a agresat fizic pe senatorul Mihai Goțiu (USR), în timpul unei pauze publicitare. Ulterior, Mihai Goțiu a precizat că a fost lovit de către Palada cu pumnul în gură.

„Din păcate, în pauza de publicitate s-a întâmplat un eveniment extrem de neplăcut. Domnul Mirel Palada l-a agresat fizic pe domnul Mihai Goțiu. Ne pare foarte rău pentru acest eveniment. Din păcate, au trebuit să părăsească amândoi platoul”, a spus Nadia Ciurlin, la reluarea emisiunii.

„Palada a intervenit de mai multe ori peste mine. I-am spus că am intrat în politică din cauza unora ca el. M-a lovit în față o singură dată. Comportamentul din aceasta seară e doar o mostra. Nu e doar o agresiune fizică, dar și o agresiune a majoritatii. Azi, în Biroul Permanent când am cerut comisie de ancheta legata de modul în care s-a votat la moțunea de cenzură, au considerat ca nu e cazul sa se ancheteze”, a declarat Mihai Goțiu, la B1, explicând incidentntul.

„Am simțit decăderea totală a PSD-ului atunci când m-a lovit”, a comentat senatorul USR.

Acesta intenționează să depună plângere la poliție împotriva lui Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului.

„Nu cred că domnul Palada va mai apărea în presă o vreme. Sper ca presa să aibă atâta demnitate…”, a adăugat Goțiu.

Mihai Goțiu a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că a fost amenințat de către Mirel Palada înainte de a fi lovit în timpul pauzei unei emisiuni la B1 TV, senatorul USR precizând că în urma incidentului a avut doar buza spartă și un picior julit.

„În timpul emisiunii, când se discuta despre prietenul domnului Palada, Sebastian Ghiță, și despre drumul banilor la Ploiești, a intervenit în timp ce vorbeam. Când s-a întâmplat și a doua și a treia oară, i-am spus că este un comportament de om nesimțit și ăsta este unul dintre motivele pentru care am intrat în politică. Moderatoarea Nadia Ciurlin mi-a atras atenția la limbaj și m-am conformat. În pauză m-a amenințat direct să nu-i mai spun că-i nesimțit – deși eu mă referisem doar la comportamentul lui – și că văd eu după emisiune”, a relatat Goțiu geneza incidentului.

Goțiu nu a retractat însă afirmații anterioare și asta l-ar fi făcut pe Mirel Palada să sară la bătaie. „A sărit la mine și m-a lovit cu pumnul. Au trebuit să intervină cei de la B1 să-l scoată afară”, a spus senatorul. El a precizat că nu a fost foarte afectat fizic de accesul de furie al celuilalt invitat fiind vorba de „o buză spartă și un picior julit”.

„Comportamentul ăsta denotă un comportament al clasei politice, în general. Chiar astăzi, un coleg de-al meu, deputatul Adrian Prisnel, a fost amenințat în timpul dezbaterilor din Comisia de agricultură”, a mai spus Mihai Goțiu.