Băsescu le transmite „un mesaj sincer” membrilor PSD despre „cocalarii politici” Ponta și Dragnea

Publicat: 02 10. 2015, 09:43

Într-o postare pe Facebook, Traian Băsescu se adresează direct membrilor PSD susținând că partidul lor  „este mult prea important pentru țară pentru ca liderii lui să fie lăsați să greșească fatal pentru România”.

Cu un premier trimis în judecată pentru corupție și un șef interimar condamnat, spune fostul președinte, „cred că a venit timpul ca membrii săi să spună stop aranjamentelor de cocalari politici ale domnilor Dragnea și Ponta”. Băsescu adaugă că cei doi lideri ai PSD nu mai înțeleg deosebirea între interesul lor personal și cel a țării.

„Respectabili simpli membri ai PSD, niciodată în România un partid politic nu a fost atît de dependent de responsabilitatea propriilor săi membri. Din păcate, conducerea partidului dumneavoastră și-a pierdut busola, motiv pentru care sunteți cei responsabili a-i aduce la realitate. PS – Știu cît de mult mă urîți mulți dintre dumneavoastră, dar, credeți-mă, v-am adresat un mesaj sincer”, încheie Băsescu.