Băsescu: Nu spun să nu cumpere străinii pământ, dar să vindem tot atâta cât ne-au vândut alții nouă

Publicat: 06 06. 2013, 14:02
Actualizat: 25 03. 2019, 22:21

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, referitor la faptul că în curând prin Tratatul de aderare la UE străinii vor putea cumpăra pământ în România, că trebuie găsite soluții de a-i credita pe agricultorii români în condiții avantajoase, astffel încât ei să poată fi cei care cumpără pământul.

„Foarte curând, prin Tratatul de aderare la UE, străinii vor putea cumpăra pământ în România. Eu nu spun să nu cumpere, dar spun, pe de altă parte, că ar trebui să vindem tot atâta pământ cât ne-au vândut alții nouă”, a spus Băsescu, în discursul rostit cu ocazia participării la expoziția „AgriPlanta – RomAgroTec 2013”, organizată la Fundulea.

„Și, pe de altă parte, avem obligația – Președinție, Guvern, Parlament – să găsim soluția de a-i credita pe agricultorii români în condiții avantajoase, în așa fel încât ei să poată fi cei care cumpără pământul. Avem nevoie și de o agenție a statului, care, atunci când omul vrea să vândă pământul neapărat, să-l poată cumpăra și să-l scoată la vânzare în condiții în care statul va stabili că se încardează în politica agricolă a României”, a continuat Băsescu.

El a mai spus că „a fi în UE nu înseamnă a nu avea reguli naționale”.

„O uzină de mașini azi e aici mâine se mută în Maroc, o fabrică de bujii azi e la Blaj mâine se mută în Asia (…), ce nu se poate delocaliza este pământul. Acesta este cel care ne garantează și bunăstarea, nu numai hrana; pământul, agricultua, turismul, frumusețile țării sunt lucruri care nu se pot delocaliza. Cum avem grijă de ele și cum le valorificăm ne construim practic garanția, liniile de forță ale viitorului acestei națiuni”, a mai spus președintele.

Șeful statului a făcut totodată un apel la participanții la eveniment să aibă „grijă” de pământ.

„Profit de participarea la acest eveniment extrem de important și fac un apel la dumneavoastră, oamenii pământului, la dumneavoastră, oamenii care trăți și ne asigurați și nouă traiul din munca pământului, să aveți grijă de pământ. Este cea mai importantă resursă pe care România o are”, a mai spus el.