Băsescu nu vrea moschee la București și-l trimite pe Iohannis să se facă muftiu la Sibiu. „România trebuie să rămână creștină”

Publicat: 26 03. 2016, 09:33

„Parte din islamizare este construcția accelerată de moschei peste tot în Europa. Eu zic, dobrogean și ca bucureștean adoptat, că România are atâtea moschei câte îi trebuiesc pentru a acoperi nevoile musulmanilor trăitori în România. Nu avem nevoie de un proces accelerat de islamizare generat de năravurile pe care, așa cum și preoții ortodocși le au, „veniți popor la mine”, la fel fac și imamii islamiști și adună cât mai mult popor în jurul lor. Este bine ca România să rămână creștină, să își urmeze drumul ei de țară creștină, poporul român să își urmeze drumul de popor creștin, și să nu trecem la un proces nejustificat de a crește impactul cultului islamist, a musulmanismului în România”, a declarat Băsescu.

El l-a criticat dur pe președintele Klaus Iohannis pentru că a reluat discuția la nivel înalt, în ultima vizită în Turcia, privind construcția unei moschei în București.

„Dacă Iohhanis tot i-a propus lui Erdogan, ca și Ponta, că, gata, este ca și ridicată moscheea, sper că după ce își termină primul mandat la Cotroceni, să se întoarcă la Sibiu și să nu se facă muftiu la București”, a mai spus Băsescu.

După întâlnirea cu președintele Turciei, Recep Tayyip ErdoÄŸan, Klaus Iohannis a declarat că în privința construcției moscheii la București „s-a ajuns în faza solicitării autorizației de construcție. După cum știți, chestiunea este de competența Primăriei și se lucrează la aceste documentații”

„Bineînțeles, vocile contra se pot auzi în orice țară. În timpul vizitei pe care am făcut-o la București, am discutat această chestiune cu domnul Președinte. În momentul de față, colegii noștri lucrează pentru a obține autorizațiile necesare, avem și un proiect definitivat, dar, în acest moment, noi dorim să dezvoltăm acest proiect. Acest lucru va fi expresia cea mai frumoasă a dialogului și a solidarității dintre cele două țări”,a spus și Recep Tayyip ErdoÄŸan.