Băsescu: „Putin nu e omul să rateze ocazia de a veni la frontiera NATO. Vine el și rezolvă problema în R. Moldova, așa cum a făcut în Siria „. LIVE

Publicat: 25 10. 2015, 10:48

Fostul președinte Traian Băsescu susține că România nu este în acest moment capabilă să facă față unei amenințări a Rusiei, iar Vladimir Putin nu va rata momentul de a veni la frontiera NATO, impunându-si influența asupra Republicii Moldova, dacă nu se va găsi urgent o soluție pentru unirea acesteia cu România.

Traian Băsescu a declarat, astăzi, în discursul dinaintea preluării oficiale a șefiei Mișcării Populare, că în Marea Neagră are loc „o cursă a înarmării”, însă România nu poate face față unei astfel de amenițări. El a precizat că parteneriatul cu Statele Unite este foarte important, însă „România face prea puțin pentru propria securitate națională”, bugetele pentru Armată fiind  „prea mici și sacrificate pentru a face pomeni electorale”.

„Cineva ne bagă în cap: vor veni să moară americanii pentru apărarea noastră. Vor veni, dar nu să moară singuri. Dacă o mare vecină ne-ar trimite omuleți verzi, până se mobilizează aliații, trebuie să te aperi tu. Tancurile americane nu stau în România. Tehnica de luptă ar trebui să fie aici, la Armata Română. Ei nu pot fi aici din prima zi. Trebuie să fii capabil să reziști, să fii capabil să îți aperi teritoriul cel puțin 15 zile. Nu putem face lucrul ăsta astăzi”, a spus fostul șef al statului.

Băsescu a precizat că în noul context de securitate este esențială unirea României cu Republica Moldova. Prima soluție identificată a fost una europeană, a doua ca parlemantele celor două țări sau prin referendum să se valideze acest lucru. „A treia posibilitate este Putin, vine el și rezolvă problema în R. Moldova, așa cum a făcut în Siria. Timpul acțiunii lui Putin nu e foarte îndepărtat. Putin nu e omul să rateze ocazia de a veni la frontiera NATO prin impunerea deciziei politice la Chișinău”, a mai spus fostul președinte.

Traian Băsescu  a preluat astăzi oficial șefia Mișcării Populare,  Eugen Tomac urmând să fie președinte executiv al partidului. Fostul șef al statului a candidat cu moțiunea „România mea”, singura depusă la Congresul PMP  în care partidul și-a  schimbat numele  în „Mișcarea Populară”.


Gândul a transmis LIVE Congresul PMP. Mai jos urmăriți cele mai importante declarații:

UPDATE 14:20 Traian Băsescu a fost ales președinte al Mișcării Populare

UPDATE 13:43 Traian Băsescu: Dacă parlamentele celor două țări votează, unirea se va face. Responsabiltatea inițierii acestui demers o are Bucureștiul. E în interesul României unirea cu Republica Moldova. Prima posibilitate este europeană, a doua a parlamentelor, a treia posibilitate este Putin, vine el și rezolvă problema în R. Moldova, așa cum a făcut în Siria. Timpul acțiunii lui Putin nu e foarte îndepărtat. Putin nu e omul să rateze ocazia de a veni la frontiera NATO prin impunerea deciziei politice la Chișinău”

UPDATE 13:43 Traian Băsescu: Cineva ne bagă în cap: vor veni să moară americanii pentru apărarea noastră. Vor veni, dar nu să moară singuri. Dacă o mare vecină ne-ar trimite omuleți verzi, până se mobilizează aliații, trebuie să te aperi tu. Tancurile americane nu stau în România. Tehnica de luptă ar trebui să fie aici, la Armata Română. Ei nu pot fi aici din prima zi. Trebuie să fii capabil să reziști, să fii capabil să îți aperi teritoriul cel puțin 15 zile. Nu putem face lucrul ăsta astăzi. Cu securitatea națională nu-i de joacă. Nu dicutăm despre himere. Nu vă cer să mă credeți, doar ascultați. În Marea Neagră s-a declanșat o cursă a înarmării. În Crimeea se pot amplasate echipamente foarte eficiente. Cum răspunde România amenințărilor care pot veni din Crimeea, din Transnistria?

UPDATE 13:33 Traian Băsescu: Tot ce am vorbit rămâne o poveste dacă țara nu are securitate. România are două mari ancore: prezența în NATO și parteneriatul strategic pe care l-am convenit cu președintele Obama. Este un parteneriat cu valențe majore care vizează securitatea României, dar vizează parteneriatul economic, social și schimburi tehnologice. Acest parteneriat e o garanție de securitate. Dar, pentru că în toate există un dar, sigur că partenerul american nu pierde ocazia să ne mulțumească. Există însă în această relație un motiv de insatisfacție pe care eu îl consider îndreptățit: România face prea puțin pentru propria securitate națională. Bugetele pentru armată sunt prea mici și sacrificate pentru a face pomeni electorale”

UPDATE 13:33 Traian Băsescu: O prioritate rămâne justiția. Categoric, justiția a făcut progrese enorme. Totuși suntem departe de a avea o justiție care să fie garantul echității sociale. În fiecare zi auzim ori de un politician, ori de unjudecător sau procuror arestat. Trebuie continuat procesul de reformare.

UPDATE 13:29 Traian Băsescu: O prioritate mi se pare agricultura, mediul rural și mediul. E esenția de dezvoltat un sistem de depozite. Oamenii mai au încă spaima CAP-ului. De asemenea, infrastructura trebuie îmbunătățită. Să sperăm că după 2016 vom fi parte a unei guvernări responsabile pentru România. Legat de egalitatea de șanse, aș sublinia egalitatea de șanse între copiii din mediul rural și cei de la oraș. În mediul rural avem cei mai mulți dascăli suplinitori. Mediul rural trebuie făcut atractiv și pentru dascăli și pentru medici. Soluția construcției de locuințe pentru specialiștii satului este soluția corectă”

UPDATE 13:26 Traian Băsescu: „O a treia prioritate e sănătatea. Sistemul de sănătate, 90%, este organizat ca în vremea lui Stalin. Am făcut din medici funcționari publici. Sistemul îi creează doctorului condiții să fie umilit. Am încercat să mergem pe asumarea răspunderii pentru o lege nouă. N-am reușit pe o demagogie din ianuarie 2012, când s-a încercat punerea sub umbrela distrugerii SMURD a acestei legi. Vreau să cred că vom găsi aliați ca legea să ajungă în dezbaterea parlamentului”

UPDATE 13:19 Traian Băsescu: Prioritatea zero ține de crearea de locuri de muncă. România pierde peste 7 miliarde de euro de la UE pentru că nu a avut capacitatea dministrativă la guvern și agenții de a a face proiecte credibile. Dezvoltarea infrastructurii de transporturi trebuie să devină o prioritate pentru creare de locuri de muncă și modernizarea României. O altă prioritate: educația. Au fost vreo 20 de legi a educației. Nimeni nu a avut forța să atingă probleme sensibile. Primul lucru care trebuie făcut e reforma curiculară. Să învețe despre lucruri care le folosesc în viață și le dau o șansă în viață. O altă prioritate e reabilitarea învățămânrului universitar. E compromis de valul de doctorate. Doctoratul înseamnă să aduci la fiecare teză ceva nou. La noi se pare că mare parte din doctorate sunt plagiate”

UPDATE 13:17 Traian Băsescu: Nu suntem naționaliști, nu suntem extremiști, suntem patrioți.

UPDATE 13:15 Traian Băsescu: A venit timpul să fim foarte mândri că suntem români. Trebuie să nu ne mai fie rușine să vorbim de patriotism.

UPDATE 13:12 Traian Băsescu: „Am îngenuncheat sistemul, dar nu l-am înfrânt definitiv. Voi rămâne alături de un partid până când vechile structuri nu vor mai influenta viața socială și politică. Nu întâmplător am fost suspendat de două ori. Nu am făcut niciodată compromisuri pe sub masă cu nimeni”

UPDATE 13:09 Traian Băsescu: „A venit timpul schimbării. Poate fi un paradox și o explicație. E păcat să plec cu experiența acumulată fără să o dau unora care vin după mine. Vă rog să mă credeți că atunci când am decis să conduc această moțiune a fost o decizie pe care am luat-o după multe zile de discuții, mai ales cu sotia și fiicele mele. A fost foarte greu să le conving. Dacă am reușit eu de atâtea ori pe români să mă voteze, am convins-o si pe soție”

UPDATE 13:05 Traian Băsescu: „Instituțiile statului român sunt departe de a fi la înălțimea poporului român. este un deficit al celor 10 ani ai mandatului meu. E adevărat că nu e ușor. Ca om care a criticat tot timpul clasa politică, o spun cu toată sinceritatea: să continuăm modernizarea statului român. „

UPDATE 13:04 Traian Băsescu: „Nu sunt un om care să se lase îngropat de modestie. Niciodată nu am să accept ideea că în 10 ani de mandat nu s-a întâmplat nimic. S-au întâmplat multe lucruri”

UPDATE 13:00 Traian Băsescu susține un discurs. „Am avut multe ezitări. Am luat decizia să o fac, deși nu mai am de experimentat nimic în politică”

UPDATE 12:56 Se prezintă Moțiunea „România mea” cu echipa Traian Băsescu – președinte, Eugen Tomac – președinte executiv,  Cristian Diaconescu- prim vicepreședinte, Siegfrid Mureșan – prim-vivepreședinte, Dorel Onaca – secretar general

UPDATE 12:53 Eugen Tomac susține un discurs: „Acest partid va promova proiectul de țară numit unirea cu Republica Moldova”

UPDATE 12:49 Traian Băsescu stă între delegați. De fiecare dată când de pe scenă un vorbitor îi pronunță numele, sala aplaudă și-i scandează numele. 

UPDATE 12:22 Delegații la Congres au votat schimbarea numelui formațiunii în Mișcarea Populară și noul statut.

UPDATE 12:17 A început Congresul PMP. Potrivit organizatorilor, la lucrări participă peste 6.000 de membri și invitați

La reuniunea programată să aibă loc sâmbătă, de la ora 12.00, la Sala Palatului, sunt așteptați aproximativ 5.000 de membri. Traian Băsescu va candida la funcția de președinte al partidului, în vreme ce Eugen Tomac își va asuma postul de președinte executiv.

Cu o zi înainte de congres, liderii PMP s-au reunit la sediul partidului pentru a definitiva structura conducerii formațiunii politice.

Surse din PMP au declarat, vineri seară, pentru MEDIAFAX, că la Congresul de sâmbătă partidul ar urma își să desemneze zece vicepreședinți, între care deputații Petru Movilă, Ștefan Burlacu, Clement Negruț, Adrian Gurzău, precum și Mihaela Stoica, înscrisă joi în paartid. Președinții de filiale care vor candida pentru funcția de vicepreședinte PMP sunt Claudiu Palaz – Constanța, Cătălin Cristache – Galați, Cătălina Bojanu – Prahova, Roxana Iliescu – Timiș.

În cadrul lucrărilor Congresului vor avea loc alegeri pentru președinția partidului, pentru membrii Consiliului Executiv Național, precum și pentru membrii Comisiei de Cenzori și ai Comisiei de Arbitraj și Integritate.

Fostul președinte Traian Băsescu s-a înscris în PMP în 9 octombrie, afirmând că cel mai important motiv pentru revenirea sa în viața politică este apărarea mandatelor sale prezidențiale.

El a mai spus că motivul major al revenirii sale în politică este că, nemaiputând lăsa moștenire un PDL, va lăsa o Mișcare Populară.

„Acestea sunt câteva motive, în afară de motivul major, că nemaiputând lăs moștenire un PDL, o să las o Mișcare Populară”, a spus Traian Băsescu.

La o zi după înscrierea în partid, Traian Băsescu a participat și la reuniunea Colegiului Național al formațiunii, unde a propus ca formațiunea politică să se numească doar „Mișcarea Populară”.

„Congresul din 24 octombrie, foarte important, trebuie să fie un Congres de relansare a partidului, pe de-o parte, și care să aibă și semnificația lui în schimbarea denumirii, care mie nu îmi place că este PMP, (…), vă consult, cred că Mișcarea Populară este suficient, lăsând electoratului posibilitatea să opteze. Nu ar trebui să avem un singur curent de dreapta”, a declarat atunci fostul președinte Traian Băsescu.

Băsescu a mai spus că România nu trebuie guvernată în funcție de doctrine, ci de priorități, lucru care se întâmplă în majoritatea statelor europene.

„Trebuie să acceptăm că în interiorul Mișcării Populare pot fi curente și mai la stânga și mai la dreapta, decât, spre exemplu, opțiunea de dreapta pe care eu o afișez fără reținere”, a subliniat Traian Băsescu.