Benedek Zakarias, noul lider al deputaților UDMR, în locul lui Korodi Attila

Publicat: 31 01. 2020, 16:37

Potrivit unui comunicat al UDMR transmis, vineri, au fost realeși în funcțiile de vicelideri ai grupului, deputații Szabó Ödön și Márton Árpád.

„Grupul parlamentarilor UDMR s-a reunit la Sovata, iar în cadrul ședinței a fost ales un nou lider de grup la Camera Deputaților.

Benedek Zakarias, membru al Comisiei pentru infrastructură și transport a fost ales să conducă grupul UDMR din Camera Deputaților. Totodată au fost realeși în funcțiile de vicelideri ai grupului, deputatul Szabó Ödön și Márton Árpád. Parlamentarul Apjok Norbert rămâne, în continuare, secretarul grupului”, se arată în comunicat.

Grupul UDMR din Camera Deputaților a fost condus până acum de Korodi Attila.

Grupul UDMR din Senat va fi condus și în această sesiune parlamentară de senatorul Cseke Attila, în timp ce funcțiile de vicelider și secretar de grup vor fi ocupate, în continuare, de senatorii Fejér László Ödön și Császár Károly.