Blaga, după vot: Am votat pentru o Românie normală, nu a minciunii, pentru o Românie a bunului simț

Publicat: 16 11. 2014, 12:08
Actualizat: 16 11. 2014, 14:20

Blaga a precizat că a votat pentru „o Românie normală, nu a minciunii, pentru o Românie a bunului simț”.

„Am votat pentru o Românie normală, nu a minciunii, pentru o Românie a bunului simț și am făcut-o cu foarte multă speranță și, de alfel, îi invit pe toți românii să vină astăzi la vot, pentru că își hotărăsc până la urmă viitorul și pentru acest drept, cel mai important drept pentru democrație, au murit oameni acum 25 de ani”, a spus Vasile Blaga.

Liderul PDL a venit la vot alături de soția sa.

Spre deosebire de turul întâi al prezidențialelor, când a votat într-o sală obișnuită de la colegiul „I.L. Caragiale”, Vasile Blaga a votat acum într-o secție de votare amenanjată în cabinetul de limbă germană al instituției, pe ușa căruia era scris „Limba germană”, „Secția de votare 58”.