Blaga, liderilor PDL: „Nu intrăm într-o discuție cu Traian Băsescu. Îi răspundem doar dacă mai intervine brutal în competiție”

Publicat: 18 02. 2013, 11:01
Actualizat: 18 02. 2013, 14:39

Președintele PDL, Vasile Blaga, le-a spus, într-o întâlnire, duminică, liderilor organizațiilor județene PDL, că partidul nu intră „într-o discuție” cu șeful statului și că „singura reacție fi va eventual de răspuns dacă președintele mai intervine brutal în competiția internă”, afirmă surse PDL, citate de Mediafax.

„Noi nu intrăm într-o discuție cu președintele Traian Băsescu, și vom vorbi doar despre oamenii din PDL, ce trebuie făcut. Singura reacție va fi, eventual, de răspuns dacă președintele mai intervine brutal în competiția noastră internă. Noi nu ne-am dezis de parteneriatul cu Traian Băsescu și am susținut, în campania de referendum, statul de drept, în timp ce unii nu participau nici la dezbateri publice, nici la mitinguri”, a precizat Blaga, potrivit surselor citate.

Conducerea PDL s-a întâlnit, duminică seară, la sediul central al partidului, cu liderii organizațiilor județene ale partidului, pentru ca președintele PDL, Vasile Blaga, să prezinte viziunea sa privind evoluția PDL, unii participanți la această reuniune considerând „incorecte” afirmațiile președintelui Băsescu despre PDL, au declarat, pentru Mediafax, surse democrat-liberale.

Potrivit surselor citate, Blaga a arătat că PDL trebuie reconstruit „de la firul ierbii” și că „valoarea PDL vine dintr-o echipă puternică”.

El la mai spus că în 2014 PDL ar putea lua 25% la europarlamentare și poate avea un candidat puternic la Președinție, „care să joace finala”.

„Să avem oameni care să placheze de la om la om lideri politici din USL! Trebuie promovați oameni care să performeze în discursul public și să poată purta dezbateri tematice cu cei de la USL”, le-a mai spus Blaga liderilor județeni prezenți.

Blaga a arătat că oragnizația Arad a partidului a pierdut, de la alegerile locale la cele generale, 47% din voturi, adică mai mult decât a pierdut organizația Vrancea, condusă de Alin Trășculescu.

Theodor Stolojan, prezent la această întâlnire, a arătat, potrivit surselor, că democrat-liberalii nu au niciun interes să se certe cu Traian Băsescu. „Nu avem niciun interes să ne certăm cu Traian Băsescu. Nu trebuie să împingem conflictul în mass-media. Trebuie doar să spunem lucrurile reale. Chiar dacă măsurile la guvernare au fost corecte, contează percepția oamenilor”, a precizat Stolojan, potrivit surselor citate.

El a mai spus că refacerea partidului este un drum lung și că este important interesul național, „însă mult mai importantă este atitudinea corectă față de omul de lângă tine, fie că e în politică, fie că e în afară”.

Liderul PDL Dorin Florea a arătat, la rândul său, că democrat-liberalii au pierdut din cauza modului în care s-au comportat la guvernare, „din cauza unor oameni care, în narcisismul lor, au confundat notorietatea cu încrederea”.

„Mi se pare stupid să se spună că suntem mediocri, dar să o susținem pe Elena, sau să ne luptăm cu Elena!”, a spus Dorin Florea, potrivit surselor citate.

La reuniune a participat și Cezar Preda. „Treaba e groasă, mi-e teamă să mă gândesc unde am putea ajunge cu acest conflict”, a declarat, la rândul său, acesta, citat de sursele menționate.

Potrivit surselor, Preda a spus că îi este groază de faptul că democrat-liberalii ar putea asista la „multe lucruri incorecte”.

„Se reproșează că nu am dus comunicarea bine în timpul guvernării. Dar cine trebuia să facă comunicarea, nu miniștrii, cu acțiunile lor? Noi nu suntem hoți, nu vrem să furăm alegerile… Mi-e groază că o să asistăm la foarte multe lucruri incorecte”, a opinat Cezar Preda, conform surselor din PDL.

De asemenea, Constantin Ostaficiuc, lider al PDL Timiș, a declarat că „este posibil ca unii să dorească să se rupă de partid”. „Reconstrucția este mai grea decât construcția, că nu știi pe cine să te bazezi, că unii te-au trădat. E posibil ca unii să dorească să se rupă de partid, deja ni s-au dat semnale în sensul acesta, ni s-a vorbit de Noua Republică, de Forța Civică”, a precizat Ostaficiuc, citat de surse.

Liderul PDL Raluca Turcan a declarat, la rândul ei, că este regretabil că partidul a ajuns în situația actuală și că ar fi trebuit să fie o competiție între Vasile Blaga și cinva din partid, și nu să se transforme într-o competiție Blaga-Băsescu.

„Eu cred că lucrul acesta este dăunător, atât pentru PDL, cât și pentru președinte. De aceea noi trebuie să fim echilibrați, pentru a nu da prilejul președintelui să intre într-un război cu PDL, pentru că și adversarii politici atât ar aștepta, pentru a începe un nou demers de suspendare. Trebuie să restabilim adevărul fără patimă. Și e incorect ca discursul unor colegi din PDL să semene perfect cu discursul USL”, a spus Turcan, potrivit surselor.

La rândul ei, Anca Boagiu a precizat că „mizeria aruncată acum de unii membri din PDL demolează PDL”, potrivit surselor.

„Mizeria aruncată acum de unii membri din PDL demolează PDL-ul. Dacă se desprinde o falie din PDL, asta e, eu țin cu partidul”, a arătat Boagiu.