Blaga: Modificările privind CA, pentru amantele domnilor, cele care nu sunt trimise în străinătate

Publicat: 23 11. 2013, 17:57
Actualizat: 31 07. 2014, 14:10

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Alba Iulia, că modificările privind consiliile de administrație sunt făcute pentru „amantele domnilor”, „cele care nu sunt trimise în străinătate”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vasile Blaga a spus că în timpul guvernării PDL indemnizațiile din consiliile de administrație au fost plafonate la unu la sută din salariul directorului, care nu putea depăși salariul unui secretar de stat, tocmai ca să nu fie un beneficiu politic pentru militanți prezența în aceste consilii.

„În timpul guvernării noastre tocmai pentru ca, pe de o parte, să duci oameni competenți acolo, pe de altă parte, să nu fie un beneficiu politic pentru militanți prezența în Consiliul de Administrație, era vorba de unu la sută din salariul directorului, care nu putea depăși salariul unui secretar de stat. Iată că acum vorbim de mii de euro, unde sunt amantele domnilor, cele care nu sunt trimise în străinătate, că ați văzut, e trimisă la Londra la consulat o doamnă din preajma ministrului Marilor Proiecte care are treabă cu engleza cât am eu cu cultul baptist. Nu am, asta nu înseamnă că nu îi respect. Sau este trimisă la Centrul Cultural de la Berlin o altă pupilă care are treabă cu germana… nu mai fac comentarii. Ăia care nu încap acolo o să meargă în Consiliul de Administrație de la Nuclearelectrica cu 2.500 de euro pe lună sau mai știu eu unde”, a susținut Blaga.

Potrivit liderului PDL, USL este „cea mai toxică alianță politică de după 1990”, care este măcinată zilnic de bătălii pentru supremație, funcții, bani, iar mai nou „își pun amantele în cele mai importante posturi, inclusiv în diplomație”.

„Mai nou își pun amantele în cele mai importante posturi, inclusiv în diplomație, pe la Londra, dar nu știu o boabă de engleză, și pe la ICR de la Berlin, dar nu știu o boabă de germană. Și iată că acest conglomerat care are 70, chiar 80 la sută acum la Parlament, care are o mare parte din administrația publică românească, care a început totul printr-o minciună, promisiunile din campania electorală, toate li se întorc în cap, că discutăm despre locuri de muncă, nivel de trai”, a conchis Blaga.

Președintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului pentru reexaminare ordonanța care permite majorarea indemnizațiilor membrilor AGA ale societăților în care statul e acționar majoritar, precum și asimilarea remunerațiilor membrilor CA cu cele din companiile cu managament privat.

Conform unui comunicat al Administrației prezidențiale, președintele Băsescu a trimis, joi, Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară.

Legea de aprobare a Ordonanței Guvernului 26/2013 a fost adoptată în 22 octombrie de Camera Deputaților, forul decizional în privința acestui act normativ.

Premierul Victor Ponta spunea că indemnizațiile reprezentanților statului în AGA și CA din companii de stat au fost limitate până la finele anului 2011, după care nu a mai existat o limită superioară până când Guvernul nu a impus plafonul de 25%, iar dacă ordonanța nu este aplicată, salariile vor crește oricât.