Blaga: Nu am nimic împotrivă cu alegerea primarilor și președinților CJ în două tururi de scrutin

Publicat: 30 09. 2013, 16:22
Actualizat: 04 09. 2014, 20:53

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că nu are nimic împotriva alegerii primarilor și președinților consiliilor județene în două tururi de scrutin, dar că trebuie văzut ce responsabilități revin acestora.

Întrebat în legătură cu proiectul de lege depus de parlamentarii liberali privind alegerea primarilor și președinților consiliilor județene, Vasile Blaga a spus: „Nu am nimic împotrivă cu alegerea primarilor și președinților CJ în două tururi de scrutin, dar trebuie să vedem ce responsabilități au pe urmă primarii și președinții CJ”.

„Pe de o parte, nu poți să spui că ești ales din primul tur dacă ai 50% plus unu sau ales din turul doi, dar, pe de altă parte, în lege să modifici atribuțiile viceprimarilor și un viceprimar ales de consilieri să aibă atribuțiile comparabile cu cel ales de populație. Lucrurile sunt foarte complicate și trebuie tratate foarte atent”, a spus Blaga.

Parlamentarii PNL – 63 de senatori și deputați – propun, într-o inițiativă de modificare a legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale, revenirea la sistemul de vot în două tururi pentru primari și la alegerea șefului Consiliului Județean în mod indirect, de către consilieri.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, că PSD nu susține inițiativa PNL de modificare a legii administrației locale și consideră că trebuie o discuție cu PNL cât mai curând pentru ca lucrurile să fie tranșate cât mai rapid, dacă se merge mai departe cu „acest USL”.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Satu Mare, că el personal susține alegerea primarilor și a șefilor de CJ în două tururi de scrutin, după cum susține revenirea la alegerea pe liste a deputaților.

Președintele PNL a spus că este pentru reintroducerea sistemului de alegere în două tururi de scrutin a primarilor, precizând însă că sunt foarte mulți primari ai PNL în funcție care „nu îndrăgesc foarte mult ideea asta”.