Blaga: USL nu are nicio dorință să facă regionalizarea pentru că riscă electoral

Publicat: 31 05. 2013, 18:55
Actualizat: 01 02. 2019, 09:09

Președintele PDL, Vasile Blaga, consideră că USL „nu are nicio dorință” să facă regionalizarea, în condițiile în care acest proces implică „serioase costuri politice”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este clar, USL nu are nicio dorință de a face regionalizarea, pentru că nu vedem o voință politică serioasă din partea unei majorități de 70 la sută pentru a face bine României, pentru că riscă foarte mult electoral și ei știu asta. Îi vedeți pe cei din USL punând interesele României înaintea intereselor lor? Nu. De aceea nu vor face reorganizarea administrativ-teritorială, pentru că asta are costuri politice serioase. Din punctul de vedere al organizării administrative, statul arată mult mai rău ca în 1968, numărul de unități administrativ-teritoriale este mai mare cu 300, în timp ce mersul Europei a fost în altă direcție, de reducere a acestora. Nu vedem USL în stare să ia o măsură bună pentru țară”, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj-Napoca, Vasile Blaga.

El a susținut că regionalizarea trebuie explicată foarte bine cetățenilor și aplicată peste un ciclu electoral, nu din 2016, ci din 2020, pentru ca oamenii să se obișnuiască.

„Trebuie să pregătești și să obișnuiești lumea, anunți astăzi măsurile, dar nu le aplici din 2016, ci din 2020, să sărim peste un ciclu electoral. Este de învins un conservatorism care se manifestă, sunt tradiții, anumite drumuri ale cetățenilor de generații întregi spre un anumit loc, unde sunt acte de stare civilă”, a conchis președintele PDL.