Bolojan, despre DISPUTA Trump – Zelenski: E păcat. Dacă dialogul s-ar fi terminat cu o semnare de acord, ar fi fost un pas IMPORTANT
„Este păcat că această dispută la care s-a ajuns a întârziat semnarea unui acord”, spune Ilie Bolojan despre confruntarea din Biroul Oval dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski.
Președintele interimar se declară, totuși, un „optimist moderat”.
„Dacă dialogul s-ar fi terminat cu o semnare de acord, ar fi fost un pas important pentru ca lucrurile să se ducă spre stabilitate. Eu sunt un optimist moderat”, spune Ilie Bolojan, într-o conferință de presă comună cu Maia Snadu.
La rândul său, Maia Sandu afirmă că România și Republica Moldova își doresc o „pace reală, sustenabilă, o pace justă”.
„Nimeni nu-și dorește pacea mai mult decât Ucraina și noi aici, în Republica Moldova, foarte mult ne dorim pace. Ne dorim o pace reală, sustenabilă, o pace justă. Nu trebuie să admitem o situație în care Rusia obține o pauză în care se reînarmează și după care își reia agresiunea și continuă să provoace nenorocire în țările din regiune. Astăzi, Ucraina este cea care ne asigură nouă în Republica Moldova pace. Noi sprijinim Ucraina și o vom sprijini în continuare în demersul ei de a obține o pace durabilă și justă. Riscurile sunt aceleași în continuare, atât cât avem un război în vecinătate. Riscurile sunt foarte mari pentru toți”, spune președintele Republicii Moldova.
La rândul său, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, afirmă că „ne-am învățat lecțiile și cred că trebuie să muncim cu toții pentru această pace justă și durabilă”.
Cei doi șefi de stat au fost întrebați care este semnalul după discuțiile de vineri dintre președinții Trump și Zelenski, ce implicații sunt atât pentru România cât și pentru Republica Moldova și care ar putea să fie riscurile în cazul în care Statele Unite vor decide totuși să continue negocierile pentru obținerea unui acord cu Federatia Rusă fără Ucraina.
CITEȘTE ȘI: