Călin Georgescu, la sediul IPJ Ilfov. „Sistemul nu se luptă cu mine, se luptă cu CONVINGERILE mele”

Publicat: 23 07. 2025, 11:19
Actualizat: 23 07. 2025, 12:54

Miercuri, Călin Georgescu este așteptat la secția de poliție din Ilfov, pentru formalitățile legate de controlul judiciar sub care se află. Fostul prezidențiabil este cercetat în mai multe dosare, iar într-unul dintre ele a și fost trimis în judecată.

UPDATE: Călin Georgescu: „Ne apărăm libertatea, ne apărăm tradițiile”

Călin Georgescu a ieșit de la controlul judiciar. Fostul candidat la președinție acuză Justiția din România că ar fi dat la o parte principiile de drept. (Mai multe detalii AICI)

„Sistemul nu se luptă cu mine, se luptă cu convingerile mele cu privire la drepturile poporului român. Îmi spunea un distins judecător american că Justiția, așa cum este reprezentată legată la ochi, nu înseamnă că este oarbă, ci trebuie să vadă în primul rând principiile de drept, nu omul. În cazul de față, al meu personal, Justiția a dat la o parte principiile de drept, și sigur, se uită doar la mine, dar nu are tăria să mă privească în ochi, pentru că acolo ar vedea toate nemulțumirile poporului român (…) Am convingerea că Justiția, într-o bună zi, va da măsura onoarei de care încă o cred capabilă”, a mai declarat Călin Georgescu.

UPDATE: Călin Georgescu a ajuns la sediul Poliție Ilfov

Călin Georgescu s-a prezentat în jurul orei 11.40 la sediul Poliție Ilfov, pentru a semna controlul judiciar, conform procedurii la care este supus de decizia magistraților. Acesta a fost întâmpinat cu urale și flori de mai mulți susținători care au strigat „Călin Georgescu, președinte”. Fostul candidat independent la prezidențiale a oferit autografe și a îmbrățișat mai mulți copii.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Judecătorii au decis menținerea controlului judiciar asupra lui Călin Georgescu, în baza faptului că fostul candidat la prezidențiale reprezintă un pericol social.

Ca de obicei, susținătorii acestuia s-au strâns în fața sediului de poliție, iar forțele de ordine i-au despărțit de idolul lor cu garduri de protecție.

Decizia de menținere a controlului judiciar nu este definitivă, ci poate fi atacată.

Iată ce arată minuta instanței de luni, 7 iulie 2025:

„În temeiul art. 348 C.proc.pen. rap. la art. 207 alin.2, 4 şi 7 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul Georgescu Călin, ….., prin ordonanța nr. 2226/221/P/2023/d1 din 26 februarie 2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată ulterior.

Menţine măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Georgescu Călin, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. În temeiul art. 242 C.proc. pen. respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 07.07.2025”, se arată în minuta instanței.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Călin Georgescu a primit două AMENZI în valoare totală de 10.000 de euro. A încălcat legislația privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Călin Georgescu continuă să dea cu subsemnatul la Poliția Ilfov, după decizia judecătorilor de menținere a controlului judiciar asupra sa