Călin Georgescu pierde procesul privind RELUAREA alegerilor, la Instanța Supremă. Decizia este DEFINITIVĂ

Publicat: 26 02. 2025, 11:19
Actualizat: 26 02. 2025, 11:20

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să respingă ca nefondat recursul formulat de Călin Georgescu privind reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Decizia a fost luată miercuri și este definitivă.

„ÎCCJ a respins excepţia nulităţii recursului, ca nefondată. Instanța Supremp admite excepţia lipsei de interes a recursului şi, în consecinţă, „respinge recursul formulat de recurenţii Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice – APALP şi Călin Georgescu împotriva încheierii din data de 12 decembrie 2024 şi a Sentinţei civile nr. 138 din 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca lipsit de interes”, arată ÎCCJ.

De asemenea, instanța a respins cererea de efectuare a unei trimiteri pentru solicitarea unui aviz CEDO, ca inadmisibilă.

Instanța supremă a respins și recursul formulat de Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice – APALP şi Călin Georgescu împotriva soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat.

CITEȘTE ȘI: