„Campanie de denigrare” pe blocurile Timișoarei. „PSD te vrea sărac și dependent de partid”

Publicat: 15 04. 2019, 16:20

Pe un bloc de pe strada Bogdăneștilor din Timișoara a apărut, recent, un afiș uriaș, care are o înălțime de opt metri, pe care scrie mesajul „PSD te vrea sărac și dependent de partid. În 26 mai mergem la vot!”.

Fotografii cu afișul au circulat pe rețelele de socializare în ultimele zile, iar senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi a recunoscut că el este cel care a venit cu ideea montării acestui afiș anti-PSD înainte de campania electorală pentru alegerile europarlamentare.

„Dragii mei timișoreni, eu am fost. Dacă veți merge pe strada Bogdăneștilor, veți vedea un afiș de 8 metri înălțime, cu un mesaj simplu: «PSD te vrea sărac». Este vorba despre sărăcia cauzată și propagată intenționat de către PSD. Pentru Partidul Social Democrat este un avantaj electoral direct ca cetățenii să aibă o situație materială cât mai proastă. Nu vorbim despre incompetență, nu vorbim despre greșeli …ci este un demers intenționat. De aceea nu avem investiții, nici măcar din fonduri europene. De aceea nu avem autostrăzi, nu avem spitale dotate, nu avem o educație decentă. Ne vor dependenți de creșterile lor de salarii și de pensii, care sunt mult prea mici ca să facă diferența”, a scris Nicu Fălcoi, pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, PSD Timiș a reacționat printr-un comunicat, președintele filialei județene afirmând că, în acest mod, USR „arată ce poate face”.

„USR Timiș arată ce poate face. Au recunoscut că ei stau în spatele campaniei de denigrare a PSD, la Timișoara, prin intermediul unei rețele de socializare, prin «vocea» liderului USR Timiș. Acești așa-ziși politicieni, deveniți peste noapte, ne arată cum nu trebuie să se desfășoare o campanie electorală, montând «marele afiș» împotriva PSD. (…) Le transmit, pe această cale, celor din USR faptul că timișenii nu agreează comportamente penibile de denigrare și folosindu-le nu vor avea decât de pierdut în fața electoratului. Pe de-o parte, le înțeleg «neplăcerea» adusă de PSD prin faptul că își respectă promisiunile față de români, care fac parte din măsurile actualului Program de Guvernare. Însă, pe de altă parte, dacă și cei din USR sunt români și își iubesc țara, nu înțeleg de ce sunt supărați pe faptul că românii au salarii și pensii mai mari și condiții tot mai bune de trai. Totuși, este trist faptul că USR încearcă să prostească o țară întreagă prin gesturi atât de mici și penibile de manipulare, însă ei nu știu faptul că poporul român a fost și va fi mereu un popor înțelept și care nu se lasă păcălit de un grup neînsemnat de oameni”, a declarat președintele PSD Timiș, Călin Dobra.