Când va depune PNL moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose. Mesajul transmis de partidului lui Ponta și Constantin

Publicat: 16 11. 2017, 14:55
Actualizat: 28 03. 2019, 22:55

„(…) Am discutat cu cei doi reprezentanți ai Partidului ProRomânia să transmitem textul moțiunii, să analizeze modul în care acest text răspunde obiectivului de a sancționa Guvernul actual și urmează ne comunice răspunsul până mâine (vineri-n.r.), când intenționăm să depunem această moțiune de cenzură. În privința moțiunii de cenzură subiectul nu a fost abordat în sensul înlocuirii lui Mihai Tudose cu altcineva și dărâmării Guvernului, doar pentru a dărâma un Guvern. Am vorbit despre ce urmează să se întâmple în România în momentul în care acest guvern pleacă acasă”, declarat liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu.

Daniel Constantina afirmat că ProRomânia va analiza textul moțiunii de cenzură și va lua o decizie, afirmând că înainte de a participa la întâlnirea cu PNL s-a consultat cu Victor Ponta.

„Suntem un partid în care libertatea de opinie există, spre deosebire de alte partide și vom analiza cu mare atenție, cu siguranță o să avem o opinie comună. (…) Este evident că Guvernul a gresit (…) Această greșeală trebuie sancționată”, a spus Daniel Constantin, întrebat dacă Victor Ponta, în continuare, refuză să susțină moțiunea.

Turcan a afirmat că pentru depunerea moțiunii de cenzură sunt necesare 116 semnături, precizând că liberalii vor depune semnăturile necesare și ulterior vor purta discuții cu parlamentarii pentru a-i determina să susțină moțiunea.

Turcan a cerut PSD să nu arunce „în derizoriu” moțiunea de cenzură.

„Sperăm că PSD nu va arunca în derizoriu singurul instrument constituțional și instituțional de a sancționa Guvernul prin tot felul de blocaje și acțiuni de tergiverare a dezbaterilor din Parlament. Avem deja informații că la nivelul conducerilor Camerei Deputaților și Senatului se gândesc tot felul de variante astfel încât această moțiune să nu poată fi dezbătută sau să fie împinsă spre dezbatere în momente care din punct de vedere social sunt neprielnice – sărbători, zilele libere”, a spus Turcan.

PNL și ProRomânia au decis să susțină proiectul modificare a Regulamentului Camerei Deputaților astfel încât să permită revocarea lui Liviu Dragnea de la conducerea instituției, Daniel Constantin afirmând că ar trebui ca și Regulamentul Senatului să fie amendat pentru a permite schimbarea lui Tăriceanu.