Carmen Dan, prima reacție după ce Marcel Ciolacu a declarat că o va propune pentru excludere din partid: Am obligația de a sta în autoizolare. În caz contrar, aș fi pasibilă de dosar penal

Publicat: 31 08. 2020, 17:39
Actualizat: 31 08. 2020, 17:41

Senatorul PSD Carmen Dan, care s-a numărat printre cei trei parlamentari care nu s-au prezentat la votul pentru demiterea Guvernului Orban, a făcut precizări pe Facebook despre faptul că are obligaţia de a sta în autoizolare, fiind contact direct al unei persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Ea spune că, în cazul în care ar fi încălcat această obligație, ar fi fost pasibilă de dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Precizările fostului ministru de Interne vin în contextul în care preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va propune Consiliului Politic Naţional al partidului excluderea celor trei colegi care nu au venit la Parlament pentru votarea moţiunii de cenzură şi care au invocat probleme legate de coronavirus, liderul social-democrat susţinând că niciunul dintre ei nu este bolnav.

Marcel Ciolacu nu a acceptat explicațiile legate de Covid-19 și alte probleme oferite de „absenții” de la dezbaterea moțiunii: Carmen Dan, Cătălin Rădulescu și Călin Potor

Carmen Dan: De sâmbătă, mama mea se află la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș

„Pentru a clarifica situația absenței mele de astăzi din Parlamentul României am să comunic următoarele:

Joi, 27 August, m-am deplasat personal la mama mea și în urmă stării sale precare de sănătate, am luat decizia de a o conduce la Spitalul Floreasca. După triaj, i s-a făcut testul pentru COVID-19. Sâmbătă, rezultatul a venit. Pozitiv! Am fost devastată! Mama are 74 de ani, este hipertensivă, insulinodependentă, supraponderală. De sâmbătă se află la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș”, scrie Carmen Dan pe pagina sa de Facebook.

„Cine mă bănuiește de înțelegeri oculte tocmai pe mine cu vreun adversar politic înseamnă că nu mă cunoaște”

Carmen Dan susține că și-a făcut testul, care este negativ, darcă acest lucru este irelevant, dat fiind că are obligația de a sta în carantină.

„Tot sâmbătă, 29 august, eu mi-am făcut testul. Negativ. Irelevant însă. Deși unii se grăbesc să dea verdicte, chiar de nu sunt medici sau juriști, conform legislației în vigoare (ordinul nr. 414/2020 privind instuirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei – Ministerul Sănătății), am obligația de a sta în autoizolare. Asta, pentru că sunt contact direct al unui confirmat pozitiv cu virusul SARS CoV 2! În caz contrar, aș fi pasibilă de dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

Nu mi-am dorit această situație! Mama mea este în spital, deloc într-o stare bună, motiv pentru care nu-mi arde de postări în care să justific ce fac sau ce nu fac. Cine mă bănuiește de înțelegeri oculte tocmai pe mine cu vreun adversar politic înseamnă că nu mă cunoaște. Iar pentru cei care nu mă cunosc nu am nicio obligație să mă justific.

Sănătate tuturor!”, a precizat Carmen Dan.

Ciolacu: Am să propun Comitetului Politic Naţional excluderea celor trei foşti colegi ai mei. Nu e niciunul bolnav!

Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă a luat legătura cu colegii săi care au invocat probleme legate de noul coronavirus, Ciolacu, şef al Camerei Deputaţilor, a spus: „Care colegi? Cei trei îmbolnăviţi? Domnul Potor, domnul Rădulescu şi doamna Carmen Dan… Dacă tot forţăm aşa lucrurile, am să propun Comitetului Politic Naţional excluderea celor trei foşti colegi ai mei. (…) Nu e niciunul bolnav!”.

Marcel Ciolacu a mai spus că în cazul în care nu este cvorum de şedinţă în urma apelului nominal, votul şi dezbaterea la moţiunea de cenzură vor fi reprogramate.

„Ca să lămurim de ce a fost nevoie de apel nominal, că am tot văzut această discuţie aprinsă: deoarece este sesiune extraordinară, Biroul permanent reunit are atributul de a convoca sesiune extraordinară. Atributul ordinii de zi este al plenului reunit. Când am deschis şedinţa, au fost prezenţi 170 şi atunci este nevoie de apel nominal, să avem prezenţa pentru a aproba ordinea de zi”, a explicat liderul PSD.