Cartel Alfa, despre reorganizarea Cancelariei lui Bolojan: „Sub pretextul unei false «reforme administrative» se ascunde o epurare politică dirijată”
Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa a transmis marți, într-un comunicat de presă, că se solidarizează cu Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) și Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului României (SAALG), „care denunță modul ilegal, netransparent și arbitrar în care se desfășoară reorganizarea Cancelariei Prim-Ministrului”. Gândul a încercat să obțină o reacție din partea lui Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, însă până la momentul publicării acestui material Mihai Jurca nu a răspuns solicitărilor.
El este cel care a anunțat vineri propunerile de reorganizare, care înseamnă reducerea numărului de consilieri și secretari de stat, transformarea unor direcții în servicii și crearea unui nou departament.
„Considerăm că acest proces, impus în grabă și fără o consultare reală, încalcă flagrant legislația națională, prevederile Contractului colectiv de muncă și ale Acordului colectiv în vigoare, dar și principiile fundamentale ale dialogului social.
Ignorarea convențiilor colective contravine obligațiilor României față de legislația europeană, inclusiv Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și Directiva privind informarea și consultarea lucrătorilor”, se arată în comunicatul Cartel Alfa.
„Se încearcă eliminarea liderilor sindicali care au îndrăznit să semnaleze nereguli”
Reprezentanții confederației mai acuză faptul că „sub pretextul unei false «reforme administrative» se ascunde o epurare politică dirijată”. De asemenea, Cartel Alfa mai consideră că reforma administrativă reprezintă și un atac direct asupra sindicatelor și a liderilor acestora, „considerați angajați incomozi”.
„Se încearcă eliminarea liderilor sindicali care au îndrăznit să semnaleze nereguli sau să apere drepturile colegilor lor. FNSA și SAALG au încercat în repetate rânduri să contacteze Guvernul și să deschidă un dialog real, pentru a găsi soluții legale și echitabile.
Răspunsul actualului prim-ministru și al celor cinci viceprim-miniștri a fost însă refuzul sistematic de a se angaja într-o consultare autentică. Aceștia preferă să atace indivizi, într-o manieră de tip „mafia”, reducându-i la tăcere pentru a putea impune, pe ușa din dos, propriii „prieteni”, etichetați în mod ipocrit drept „reformiști””, mai transmit reprezentanții Cartel Alfa.
„Se pregătește terenul pentru favorizarea unor interese private”
Confederația mai transmite că a identificat și „un alt aspect periculos” în ceea ce privește reorganizarea. Reprezentanții Cartel Alfa susțin că este vorba despre o tendință de privatizare a serviciilor publice, „prin marginalizarea angajaților care apără interesul public și prin înlocuirea lor prin externalizarea serviciilor cu societăți «prieteni» aduși prin ușa rotativă (revolving door), recompensați cu contracte grase din bani publici”.
„Cazul recent al contractului de consultanță în valoare de 140.000 lei la Ministerul Energiei arată limpede cum se pregătește terenul pentru favorizarea unor interese private, în detrimentul eficienței și profesionalismului funcționarilor publici. Acest tip de «reformă» nu urmărește decât să reducă la tăcere vocile incomode și să transforme instituțiile statului într-un mecanism de recompensare clientelară.
Lipsa dialogului social, a consultării reale și a transparenței reprezintă o încălcare gravă a principiilor statului de drept, transformând instituțiile publice în instrumente de execuție politică. Reamintim Guvernului că administrația publică nu este o proprietate privată, ci o structură menită să servească interesul cetățenilor, respectând drepturile constituționale, legislația națională și normele europene”, se mai arată în comunicat.
Lista de cerințe a sindicatelor
În finalul comunicatului, Cartel Alfa a transmis o listă de cerințe Guvernului, alături de FNSA și SAALG:
- Anularea tuturor măsurilor ilegale luate în lipsa unei consultări reale și conforme cu legea.
- Reluarea procesului de reorganizare într-un cadru legal, transparent și cu implicarea efectivă a partenerilor sociali.
- Respectarea convențiilor colective și a obligațiilor europene în materie de consultare și informare a lucrătorilor.
- Renunțarea la orice formă de presiune sau represalii împotriva liderilor sindicali și a angajaților incomozi.
FOTO: Mediafax / Alexandra Pandrea
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: