Cât plătește USL ca să închirieze Arena Națională. Ponta nu vrea discounturi, iar Dragnea negociază cu PGMB

Publicat: 15 10. 2012, 17:02
Actualizat: 31 07. 2014, 12:34

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că USL va închiria Arena Națională pentru lansarea candidaților la parlamentare plătind contravaloarea acestui serviciu, fără reduceri, în timp ce secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a spus că „se negociază” contractul cu Primăria Capitalei.

Întrebat cu cât se va închiria Arena Națională, Ponta a spus: „Cu cât se închiriază în mod normal. Niciun fel de discounturi”.

Liderul social-democraților a precizat, de asemenea, răspunzând unei întrebări, că nu știe contravaloarea organizării de către USL a evenimentului de lansare a candidaților pe Arena Națională.

El a mai spus că jurnaliștii au toate documentele.

La rândul său, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a spus că nu poate preciza suma pentru care USL va închiria Arena Națională întrucât contractul cu Primăria Capitalei „se negociază”, el făcând această afirmație după ce președintele PSD Victor Ponta a precizat că USL va plăti contravaloarea fără discounturi.

„Nu pot să vă spun suma exactă. Astea sunt chestiuni de care se ocupă trezorierul și toate plățile sunt transparente. Nu pot să vă spun pentru că nu m-am ocupat și nu sunt finalizate discuțiile și contractele”, a spus Dragnea. El a arătat că USL negociază cu Primăria Capitalei suma pe care o va plăti pentru închirierea stadionului.

„E un contract cu Primăria Capitalei pentru stadion care – nu știu până la urmă, se negociază, nu știu la cât ajunge – și cu toate celelate structuri care sunt necesare pentru organizarea în bune condiții a evenimentulu””, a spus Dragnea.

Potrivit lui Dragnea, contravaloarea organizăriii evenimentului va fi achitată de USL din cotizații. „Cine plătește? Plătește USL, partidele componente. Din cotizațiile pe care le primim de la organizațiile județene ne facem plățile de aici de la centru. Plătim de la USL, nu cred că este informație de interes public în interiorul USL ce cotă parte are fiecare parte”, a arătat Dragnea.

El a precizat că sumele de plată pentru organizarea acestui eveniment vor fi cunoscute în perioada următoare. „Nu pot să vă spun, evit să spun o sumă care nu e exactă. Mâine, poimâine sau până la sfârșitul săptămânii probabil că ele vor fi știute. Azi și mâine se fac ultimele discuții și negocieri”, a spus Dragnea.