Ce spune președintele Iohannis despre demisia lui Dragnea

Publicat: 16 05. 2015, 15:36

„Mi se pare un răspuns adecvat la condamnare”, a spus șeful statului, la Roma, aflat în a treia zi a vizitei pe care a efectuat-o în Republica Italiană.

Întrebat dacă a discutat cu premierul Victor Ponta despre această situație și despre un posibil înlocuitor al lui Liviu Dragnea în Executiv, președintele Iohannis a declarat: „Nu am discutat încă, probabil azi, cel târziu luni, vom avea o discuție pe această temă”.

Liviu Dragnea a anunțat, vineri, că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar luni, în ședința Biroului Permanent al PSD, își va depune mandatul de președinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanței de a-l condamna în dosarul „Referendumul”.

El a precizat că se consideră în continuare nevinovat, dar că a luat act de decizia instanței, neștiind însă care va fi motivarea deciziei.

Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, decizia luată vineri de instanța supremă nefiind definitivă.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Anchetatorii susțin că Dragnea a fost susținut în fraudarea referendumului de 74 de președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt. Aceștia au fost trimiși în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.