Cine este Alin Trășculescu

Publicat: 12 11. 2012, 15:19
Actualizat: 29 07. 2014, 19:39

Alin Trășculescu a ajuns politician de top grație puterii financiare a tatălui său, un prosper om de afaceri, care l-a propulsat în prim-planul politicii.

Alin Trășculescu este absolvent al Facultății de Mecanică, Specializarea Autovehicule Rutiere, din cadrul Universității „Transilvania” Brașov. El este căsătorit și are doi copii.

În perioada 2004 – 2008 a fost director al Registrului Auto Român Reprezentanța Vrancea.

În anul 2006 s-a înscris în PDL, an în care a devenit și vicepreședinte al PD Focșani. În 2008, a fost numit președinte interimar al organizației județene a PDL Vrancea, ulterior fiind ales lider al filialei.

În anul 2008, din iunie până în decembrie, a fost viceprimar al municipiului Focșani.

Tot în 2008 a candidat la funcția de primar al municipiului Focșani, fiind însă învins de către actualul primar al municipiului Decebal Bacinschi.

Trășculescu a candidat pentru funcția de primar al Focșaniului și la alegerile locale din 2012, când a obținut mai puțin de 20 la sută din voturile alegătorilor.

Potrivit declarației de avere postată pe site-ul Camerei Deputaților, Alin Trășculescu nu are terenuri sau locuințe, însă este proprietarul a trei autoturisme, fiind vorba despre un Volkswagen Golf, cumpărat în 2003, un Volkswagen Touareg și un Mini-N.
De asemenea, el are bijuterii și obiecte de artă în valoare de 35.000 de euro.

El are, potrivit documentului citat, un credit la banca Unicredit în valoare de 11.000 de euro, scandent în 2016.
Trășculescu a obținut în anul 2011, 63.634 de lei din funcția de deputat, iar soția acestuia, angajată a unei bănci, venituri de 42.000 de lei.