Cine este Lucian Șova, ministrul propus pentru Comunicații, urmărit penal în dosarul lui Toni Greblă

Publicat: 28 06. 2017, 14:47

Lucian Șova, în vârstă de 47 de ani, este, în prezent, la al doilea mandat ca deputat. Primul mandat a fost în perioada 2012-2016, când a fost secretar în Comisia pentru transporturi și infrastructură.

În perioada septembrie 2010 – decembrie 2012 a fost președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Bacău. În acceași perioadă a ocupat funcția de consilier al managerului general în cadrul companiei de transport Cominfortrans, din Bacău, post pe care l-a mai ocupat în perioada august 2005 – februarie 2009.

Timp de un an, din octombrie 2009 până în aceeași lună din 2010, Șova a fost consilier personal al ministrului Economiei. Anterior, în perioada martie 2009 – octombrie 2009 a ocupat funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.

Lucia Șova a fost director general în cadrul Departamentului Transporturi Rutiere din Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în perioada ianuarie 2002 – iulie 2005.

Deputatul a fost director general adjunct în cadrul Autorității Rutiere din România din Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în perioada mai 2001 – ianuarie 2002.

Anterior, din ianuarie 2001 până în mai 2001 a fost consilier personal al ministrului Transporturilor.

Deputatul PSD Lucian Șova a fost audiat în ianuarie 2015 la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul în care este urmărit penal, alături de fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă.

Inginerul Șova a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică, specialitatea autovehicule rutiere din cadrul Universității din Brașov.

În 2006 a absolvit Institutul Național pentru Administrație București și a devenit masterand în managementul calității în transporturi rutiere, diplomă primită în cadrul Universității din Oradea.

În 2009, Șova a urmat cursul de securitate și bună guvernanță din cadrul Universității Naționale de Apărarea Carol I, Colegiul Național de Apărare.

Lucian Șova deține împreună cu Turturică Florin un teren de 10.000 de mp în comuna Limanu, județul Constanța. Șova mai are un apartament de 44 mp în București și un autoturism Mercedes.

Valoarea conturilor curente ale deputatului trece de 63.000 de lei. Șova mai are un depozit bancar de peste 31.000 de lei, potrivit declarației de avere semnată în martie 2017.

Șova deține o participație de 53,34% din Cominfotrans SA, în valoare de 48.000 de lei, o cotă de 1% din Regional Romplines SRL și o participație de 35% din Niso Transeurope. Deputatul a împrumutat compania Cominfotrans, unde a fost manager general și consilier, cu 177.000 de lei.

Șova are datorii în bănci în valoare de peste 333.000 de lei.

Venitul anual încasat din indemnizația de deputat este de 78.000 de lei.