Cine o înlocuiește pe Elena Udrea la Turism și Dezvoltare. Deputatul Cristian Petrescu a câștigat 1,7 milioane de euro din bugetul ministerului pe care îl va conduce

Deputatul ales în 2008, într-un colegiu electoral din București, ar urma să gestioneze un buget de peste 1 miliard de dolari, cât a obținut predecesoarea Elena Udrea la negocierile pe bugetul anului 2012

Deputatul ales în 2008, într-un colegiu electoral din sectorul 3 al Capitalei, ar urma să gestioneze un buget de peste 1 miliard de dolari, cât a obținut predecesoarea Elena Udrea la negocierile pe bugetul anului 2012. În PDL au existat tensiuni mari privind bugetul masiv alocat acestui minister, cu care, după cum a declarat prim-vicepreședintele Sorin Frunzăverde, s-ar putea acoperi creșterea salarială de 5% promisă anul acesta bugetarilor.

Petrescu are 41 de ani, a studiat educația fizică și este prim-vicepreședinte la filiala PDL Sector 3, condusă actualmente de comisarul șef al Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu. A lucrat și cu primarul sectorului 3, Liviu Negoiță.

Înainte să fie ales deputat de către bucureștenii din sectorul gestionat de primarul PDL Liviu Negoiță, Petrescu a lucrat în domeniul turismului, fiind directorul Direcției de Dezvoltare Turism la Primăria Capitalei (în mandatul lui Adriean Videanu, timp de un an) și directorul Centrului Național de Învățământ Turistic (între 2005 și 2007).

Timp de un an, între 2004 și 2005, a fost inspector la Primăria Sectorului 3, sub mandatul lui Liviu Negoiță, iar anterior a fost director de marketing într-o agenție de turism.

Udrea i-a finanțat proiectele lui Petrescu, Mitrea și Berceanu pe ale soției

Președinte al Asociației Profesioniștilor de Turism din România, Cristian Petrescu s-a bucurat de banii acestui minister, din exterior. Asociația sa a primit de la ministerul Elenei Udrea fonduri europene nerambursabile de aproape 1,7 milioane de euro, pentru finanțarea a 7 proiecte.

În vara anului trecut, trei proiecte primiseră deja banii – aproximativ 700.000 de euro. Este vorba despre promovarea a trei obiective turistice, „Drumul vechilor cetăți dobrogene”, „Traseu turistic Maramureș-Bucovina” și „Trasee tursitice și de agrement din Transilvania”. Printre celelalte proiecte, care așteptau încă să primească banii alocați, se numără „Drumul domnitorilor în ținuturile moldovenești” și „Traseele naturale în zonele carstice din Vestul Munților Apuseni”.

În schimbul banilor, asociația lui Petrescu ar urma să se ocupe, printre altele, de tipărirea a 70.000 de ghiduri turistice și a 210.000 de pliante sau de realizarea a 70.000 de DVD-uri multimedia.

Cristian Petrescu a declarat, pentru gândul, că va renunța la Asociația pe care o conduce, după ce va fi învestit ca ministru.

Fosta soție a lui Petrescu, avocata Agripina Vintilescu s-a bucurat și ea de bani publici, în sumă de peste 1,5 milioane de euro. Ea a primit de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), în perioada 2004-2006, trei contracte de asistență juridică pentru exproprieri de terenuri în cadrul construcției autostrăzilor A2 și A3. Atunci, miniștri ai Transporturilor erau Miron Mitrea (PSD), respectiv Radu Berceanu (PDL).

Agripina, deținătoarea averii imobiliare Petrescu

Averea imobiliară declarată a lui Cristian Petrescu nu este de ignorat și se remarcă prin faptul că a fost în mare parte trecută pe numele fostei sale soții, avocată. Deși Agripina Vintilescu apare în declarațiile de avere ale lui Petrescu drept „soția”, starea civilă a lui Petrescu este „necăsătorit”.

Astfel, fosta doamnă Petrescu deține în acte peste un hectar de pădure în Valea Doftanei, județul Prahova, precum și 400 de metri pătrați de teren în București, pe care cei doi și-au ridicat o casă de locuit.

Petrescu mai deține un apartament în București, precum și un sfert dintr-un alt apartament. Agripina Vintilescu mai deține, în plus, o casă de locuit în București.

Cristian Petrescu mai deține un autoturism Mercedes, un ceas evaluat la 3.800 de euro, bijuterii de 2.000 de euro. Anul trecut, a acordat un împrumut personal de aproximativ 20.000 de euro lui Iulian Dorobanțu. Deputatul nu declară nici un cont bancar deținut.

Inchide