Ciolacu spune că l-a deranjat PRECEDENTUL creat cu anularea alegerilor / PREMIERUL consideră că Toni Greblă NU ar trebui să mai fie președintele AEP
Premierul mărturisește ce „l-a deranjat” la scrutinul prezidențial de anul trecut: precedentul creat cu anularea alegerilor și renumărarea voturilor.
Ciolacu reamintește că, a doua zi după primul tur al alegerilor, a transmis că nu va cere contestație, deși era o diferență foarte mică între el și candidata de pe locul al doilea, Elena Lasconi.
Acesta mai spune că nu știe ce s-a întâmplat după renumărarea voturilor, dar și-ar dori să afle.
Precedentul creat. M-a deranjat foarte mult și renumărarea. A doua zi după alegeri, la ora 11, eu am ieșit la presă și am spus că nu voi face nicio contestație, nu cere renumărare. Și am închis discuția. Primul ministru și Guvernul nu anulează alegeri, organizează alegeri. Nu-mi aduc aminte ca la aceste alegeri să fi fost probleme mari în secțiile de vot. Nici după renumărare.
Nici nu știu ce s-a întâmplat după renumărare. Poate n-ar fi rău să ne spună AEP-ul. N-am cerut. Dar mi-aș dori să știu, spune Marcel Ciolacu la podcastul lui Vlad Mercori.
Întrebat de Vlad Mercari dacă Toni Greblă ar trebui să mai rămână la conducerea Autorității Electorale Permanente, Ciolacu spune: Nu.
Premierul Marcel Ciolacu spune că Toni Greblă nu ar mai trebui să fie președinte AEP. Motivele, adaugă el, nu țin de modul cum au fost organizate alegerile anterioare, ci de funcționarea și de raportarea între AEP și Guvern.
„Nu, din mai multe motive”, menționează premierul Marcel Ciolacu.
Dar, subliniază că o eventuală schimbare la șefia AEP poate fi decisă de Legislativ.
„Nu eu hotărăsc. Acest lucru îl hotărăște Parlamentul, dar, repet, din alte motive care țin de funcționare și de raportare între AEP și Guvern. Dar nu Toni Greblă a coordonat alegerile”, încheie Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: