Cioloș, despre decizia TVR de a nu mai difuza interviul de la „Viața satului”: A fost un pic stânjenitor pentru mine

Publicat: 04 12. 2016, 14:27
Actualizat: 26 03. 2019, 01:32

„Trebuie să recunosc că a fost un pic stânjenitor pentru mine, pentru că am răspuns la o invitație, așa cum am făcut de mai multe ori în ultimii ani, în calitate de fost ministru al Agrigulturii, de fost comisar european pe Agricultură. Am fost să discutăm despre ce s-a făcut anul acesta în domeniul Agriculturii. Și eu am fost surprins să aflu sâmbătă seara, atât timp cât înregistrarea a avut loc miercuri, că interviul nu va mai fi difuzat diminică din motive de interpretare electorală”, a declarat Dacian Cioloș la Digi24.

El a precizat că nu a discutat cu membrii conducerii televiziunii publice despre această decizie.

„Am fost informați, colaboratorii mei au fost informați sâmbătă legat de această decizie. Eu nu comentez decizia. Ar fi fost ideal să nu se mai facă emisiunea, pentru că dacă mi s-ar fi spus de la început că există acest risc, evident că nu mai făceam emisiunea. E decizia televiziunii, pe care o respect. A fost un pic stânjenitor pentru mine tot dialogul care a urmat deciziei respective”, a conchis Cioloș.

Guvernul a cerut marți TVR, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, să nu mai difuzeze interviul „acordat cu bună credință” de prim-ministrul Dacian Cioloș pentru emisiunea „Viața Satului” și nici să difuzeze fragmente în emisiunile electorale.

„În spiritul deontologiei profesionale și din respect fata de dreptul telespectatorilor la o informare corectă și completa, vă solicităm să luați în considerare aceste argumente și din acest moment să nu difuzați pe canalele SRTV sau pe alte canale online interviul acordat cu bună credință de prim-ministrul Dacian Cioloș, la solicitarea TVR, pe 23 noiembrie. Este regretabil faptul ca SRTV a schimbat condițiile de difuzare a interviului după înregistrare, având în vedere că între timp nu au intervenit alte elemente care să modifice contextul în care a fost realizat interviul”, se arată în comunicatul Executivului adresat TVR.

Potrivit guvernului, în cadrul interviului acordat, premierul a menționat o serie de informații de interes pentru fermieri și a punctat rezultate la zi, raportate până la momentul înregistrării interviului., iar transmiterea cu aproximativ trei săptămâni mai târziu a interviului ar necesita actualizarea unor informații cuprinse în respectiva înregistrare.