VIDEO | Cioloș: Fără susținerea Biroului Național am considerat firesc şi de bun simţ să îmi prezint demisia

Publicat: 07 02. 2022, 18:15
Actualizat: 07 02. 2022, 18:28

This browser does not support the video element.

Dacian Cioloș și-a anunțat oficial demisia din fruntea partidului USR PLUS, dar a precizat că va rămâne în continuare membru de partid. Președintele interimar a fost desemnat Cătălin Drulă.

„Mi-am anunţat astăzi colegii că am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al USR, după ce Biroul Naţional a respins planul de revitalizare pe care l-am prezentat şi pentru care am cerut aprobare.

„Atâta vreme cât nu am avut în Biroul Naţional susţinere pentru acest plan am considerat firesc şi de bun simţ să îmi prezint demisia, pentru că sensul pentru care am candidat la preşedinţia partidului a fost să contribui la modernizarea partidului. Credinţa mea e că USR e în continuare o alternativă politică pe scena politică din România, o alternativă la extremism”, a afirmat el.

Fostul președinte al USR PLUS consideră că formațiunea politică trebuie să rămână în continuare unită, însă are nevoie de o reconectare la societatea modernă. El a precizat că președintele interimar va fi Cătălin Drulă.

„E nevoie de un partid credibil, conectat la societatea modernă. Rămân în continuare în partid și voi căuta cu ceilalți colegi care cred că partidul are nevoie de împrospătare, reconectare la societate și curajul de a-mi recunoaște limitele pe care trebuie să le depășească. Președinte interimar rămâne Cătălin Drulă, până când conducerea partidului va organiza alegeri”, a afirmat Cioloș.

„Cred că ar fi importantă o dezbatere în partid. Sper ca forța care a ținut viu acest partid – membrii să nu plece și să continue să se bată pentru partid. Este important ca partidul să fie adaptat vremurilor în care trăim. USR pentru a fi puternic are nevoie de această schimbare.

Cred ca USR are încă în față viitor. Un partid nu poate să fie credibil fără să aibă coeziune și credibilitate în exterior. Asta am vrut eu să facem.

Întrebat dacă va mai candida din nou la șefia partidului, Dacian Cioloș a răspuns ferm: „Nu mai candidez la funcția de președinte. Puterea nu trebuie concentrată de un singur om și în USR nu cred că se va putea face acest lucru”.