Elena Udrea, fost consilier prezidențial și ministru al Turismului, a reacționat după înfrângerea republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. Aceasta și-a reafirmat susținerea pentru președintele Donald Trump și mișcarea MAGA, despre care spune că nu au fost respinse de americani.
Udrea consideră că rezultatul slab obținut de republicani reprezintă un avertisment pentru Donald Trump, nu o respingere a principiilor promovate de mișcarea MAGA și a politicii „America First”.
Aceasta și-a început mesajul cu o critică la adresa celor care, după rezultatul alegerilor, încearcă să se distanțeze de Trump, deși anterior își arătau public susținerea pentru președintele american.
„Nu mă dezic de Trump. Dimpotrivă. Pare ca după pierderea alegerilor de către republicani, unii dintre cei care se pozau pe la Mar a Lago cu șapca lui Trump pe cap, caută să șteargă orice amintire de când încercau să îl pupe în fund, chiar și în lipsa acestuia, că de, să plătești să intri la Mar a Lago nu înseamnă și că te bagă Trump în seamă”, a scris Elena Udrea pe Facebook.
Udrea îi critică și pe cei care consideră că rezultatul alegerilor reprezintă sfârșitul mișcării MAGA și al suveranismului, atât în Europa, cât și în România.
„Alții, abia așteptau un motiv să cânte prohodul MAGA și al suveranismului, în Europa și în România. Doar că rezultatul slab al republicanilor nu înseamnă că americanii au respins MAGA sau ideea de America First. Înseamnă că Trump și republicanii au primit un avertisment serios”.
Elena Udrea a identificat trei cauze principale pentru rezultatul electoral al republicanilor. Prima cauză invocată de aceasta este războiul din Iran, care a dus la creșterea costurilor pentru populație. Fostul ministru consideră că alegătorii au resimțit direct efectele conflictului prin prețurile la carburanți, alimente, transport și facturi.
„Războiul din Iran care a adus costuri mai mari pentru americanul care nu face analiza geopolitică ci vede prețul benzinei, al alimentelor, al transportului și al facturilor”, a explicat Udrea.
A doua problemă identificată este politica taxelor vamale, care, potrivit acesteia, a dus la creșterea prețurilor produselor cumpărate de americani, cel puțin pe termen scurt. Udrea amintește însă argumentul președintelui american potrivit căruia aceste taxe au atras investiții de trilioane de dolari în capacitățile de producție din SUA.
„Politica taxelor vamale care a făcut, pe termen scurt, ca prețul produselor cumpărate de americanul de rând să crească. Trump spune ca datorită acestor taxe vamale trilioane de dolari au intrat în investiții în capacități de producție în SUA. Asta înseamnă ca în curând efectele benefice se vor vedea”.
„Hispanicii au votat masiv pentru Trump în 2024. În 2026, o parte importantă dintre ei s-au întors către democrați”.
În opinia Elenei Udrea, rezultatul alegerilor nu reprezintă sfârșitul proiectului politic al lui Donald Trump. Ea amintește că până la următoarele alegeri prezidențiale din SUA mai sunt doi ani, perioadă în care liderul republican poate corecta greșelile care au afectat partidul.
Aceasta consideră că liderul de la Casa Albă trebuie să încheie războiul din Iran în condiții favorabile pentru SUA și să își respecte promisiunea privind încheierea conflictului din Ucraina. De asemenea, Trump ar trebui să demonstreze că politica taxelor vamale poate duce la reindustrializarea țării.
În finalul mesajului, fostul consilier de la Cotroceni și-a reafirmat sprijinul pentru mișcarea MAGA și pentru suveranismul românesc și european. Udrea susține că fiecare națiune are dreptul să își pună propriul interes național pe primul loc, dar atrage atenția că această mișcare trebuie să devină mai matură, mai inteligentă și mai bine construită.
„Eu continui să cred în MAGA. Continui să cred în suveranism, pentru că fiecare națiune are dreptul să-și pună propriul interes național pe primul loc. Suveranismul românesc și european trebuie să continue și să se întărească. Dar trebuie să devină mai matur, mai inteligent și mai bine construit”.

Sursa foto: Captură de ecran Facebook/Elena Udrea