Cioloș: Regret decizia Parlamentului privind legea doctoratelor

Publicat: 12 10. 2016, 10:42

Premierul a spus că nimeni nu contestă implicarea directă a universităților în ceea ce privește acordarea și retragerea titlurilor de doctor, dar este nevoie de o instanță de recurs.

„Regret decizia pe care a luat-o Parlamentul în privința modului în care se tratează plagiatele. Știți că am luat niște măsuri prin OU în urmă cu ceva vreme tocmai pentru a crea un cadru clar, profesional, obiectiv de tratare a acestor cazuri de plagiat. Nimeni nu contestă, nici eu nu contest nevoia, importanța, utilitatea implicării directe a universităților în tratarea acestor cazuri de plagiat, dar avem nevoie, dincolo de implicarea universităților, și de un cadru de recurs a deciziilor universităților, tocmai pentru a obiectiva acest proces de decizie visavis de plagiate”, a spus premierul.

Dacian Cioloș a adăugat că avem foarte multe școli doctorale care trebuie evaluate.

„Pe de altă parte, avem foarte multe școli doctorale în România și gradul sau calitatea modului în care se tratează lucrările de doctorat este foarte diferit de la universitate la alta. Tocmai de aceasta Ministerul Educației are în curs o reacreditare a școlilor doctorale în România, pentru a ne asigura că toate universitățile care au școli doctorale pot să asigure același standard minim de calitate a elaborării și deciziei privind lucrările de doctorat. Consider că ar trebui făcută o legătură între autonomia universitară și dreptul și obligația universităților de a decide asupra plagiatelor și acreditarea pe care trebuie să o aibă sau reacreditarea, tocmai pentru a ne asigura că această autonomie universitară este asigurată într-un cadru clar, cu responsabilitate și că există în toate universitățile care au dreptul de a conduce și de a elabora lucrări de doctorat că există calitatea profesională științifică pentru a face acest lucru și stabilirea acestor lucruri se face și prin această reacreditare”, a mai spus premierul.

Cioloș a spus că regretă demisia lui Viorel Barbu din fruntea CNATDCU. „Regret demisia dlui Barbu de la conducerea CNADTCU, un profesionist care și-a dovedit verticalitatea și neutralitatea, profesionalismul în modul în care a condus CNADTCU până acum. Sper să găsim în România un echilibru instituțional în privința asumării în mod obiectiv și profesionist a evaluării tezelor de doctorat. Pot să vă asigur că Guvernul va face tot ceea ce este posibil pentru ca mediul universitar și de cercetare din România să fie ferit de imaginea aceasta cu impact negativ foarte mare a plagiatului și a imposturii în cercetare. Nu o lege poate să decidă dacă o lucrare de doctorat este științifică sau nu, ci doar oameni de știință onești, obiectivi, recunoscuți și profesioniști. Cred că aici trebuie să ajungem”, a declarat șeful Executivului.

Președintele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Viorel Barbu, a demisionat marți din funcție, în semn de protest față de votul din Senat.

Senatul a respins luni cererea președintelui de reexaminare a legii care prevede că universitățile vor fi cele care vor decide acordarea și retragerea titlului de doctor, cu 90 de voturi ”pentru”, în timp ce ”împotrivă” au votat doar 12 aleși, iar șase s-au abținut. În cererea de reexaminare, Iohannis subliniase că proiectul de lege nu clarifică situația tezelor de doctorat aflate în prezent spre analiză la CNATDCU și nici pe cea a candidaților care au susținut teza, însă nu li s-a acordat încă titlul prin ordin al ministrului educației.

”În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparțială a acuzațiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puțin suspectă graba cu care s-a acționat pentru modificarea Legii educației, fără o discuție pe fond, într-un moment în care toată lumea așteaptă integritate și performanță”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook, după votul din Senat.