Cîțu: După informatizare, colectarea ANAF trebuie să crească la 32% din PIB, de la 27% în prezent

Publicat: 27 01. 2020, 21:27

„Sectorul privat s-a informatizat, a rămas sectorul public. Pentru acest an ne propunem să legăm casele de marcat la ANAF. Următorul ministru va pleca de la un alt nivel”, a spus Cîțu.

Ministrul Finanțelor spune că până acum s-au cheltuit 44 de milioane de euro pentru informatizarea ANAF fără nici un rezultat, că va verifia cine se face vinovat de această situație și va fi tras la răspundere. „S-a cheltuit enorm pe proiecte care nu au adus nici un rezultat și nimeni nu a răspuns pentru asta”, a spus Cîțu.

În context, ministrul a vorbit și despre restructurarea ANAF, unde va fi înfiinâat un departament de analiză de risc, care va face analize separate, în baza cărora vor fi efectuate controalele, și nu politic, ca pînă acum. În plus, va fi adoprat un sistem securizat de comunicare, pe care Cîțu l-a comparat cu cutiile negre de la avioane.