Coaliția PSD-ALDE, în ședință. Ce decizii urmează să ia Dragnea

Publicat: 18 10. 2017, 08:49

„Miercuri va fi o întâlnire a coaliției, vom comunica deciziile luate care se vor implementa. Luni a fost o întâlnire informală în care am avut o primă discuție despre buget, split TVA, legile Justiției, toate legile care să fie inițiate în Parlament, despre contribuții, ne-am pus de acord”, anunța, marți, liderul PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat care vor fi legile care vor fi inițiate de către Parlament și nu vor mai fi asumate de Guvern, liderul PSD a spus: „Parteneriatul public-privat, Fondul Suveran de Dezvoltare, toate șansele ca și legile justiției – părerea unanimă e că trebuie să fie prin inițiativă parlamentară”.

„Premierul a spus ieri că îi va cere ministrului Justiției ca azi să-i spună care ar fi perioada obligatorie care ar trebui să treacă prin procedură guvernamentală, să vedem dacă mai avem șanse sau nu să le trecem în această sesiune parlamentară. Domnul Toader, ce are până acum, mâine poate să le pună la dispoziția comisiei, și va participa la toate ședințele comisiei”, a spus Dragnea.

În ceea ce privește Legea pensiilor, Dragnea a spus că decizia coaliției a fost să se discute întâi despre legile enumerate anterior.

„Am stabilit ieri întâi să discutăm despre aceste legi, să nu afectăm Legea salarizării, să definim split TVA în așa fel ca cei care sunt buni platnici să nu aibă probleme iar cei care au datorii, dacă le plătesc, să nu mai aibă această problemă”, a spus liderul PSD.