Conducerea PNL Râmnicu Vâlcea a demisionat în bloc

Publicat: 28 03. 2014, 22:32

Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că toți cei 31 de membri ai Biroului Politic Municipal al PNL Râmnicu Vâlcea și-au depus demisiile.

Întrebat dacă decizia acestora are legătură cu condamnarea fostului președintele al PNL Râmnicu Vâlcea Emilian Frâncu, fost primar al municipiului, Buican a răspuns: „Probabil că da”.

Surse politice din cadrul filialei susțin că gestul conducerii PNL Râmnicu Vâlcea este unul de onoare în urma condamnării fostului primar.

În ultimii ani, filiala PNL Râmnicu Vâlcea a fost condusă de către Emilian Frâncu. Acesta a demisionat din PNL, renunțând implicit la funcția de conducere pe care o avea în partid, miercuri, imediat după ce a aflat că a fost condamnat la închisoare.

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Emilian Frâncu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel București, la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era acuzat de luare de mită.